Extremiștii hinduși oferă recompense în bani, mâncare și alcool grupurilor care se angajează să ucidă creștini sau să distrugă locuințele acestora din statul indian Orissa. Mai multe grupări extremiste de hinduși din India oferă recompense celor care vor ucide creștini, suștin asociațiile de voluntari din estul Indiei. "Prețul vehiculat pentru uciderea unui preot creștin este de
250 de dolari americani", a declarat Faiz Rahman, președintele unei organizații care a construit mai multe orfelinate în statul Orissa, din estul Indiei, citat de The Times.
Declarația lui Rahman a fost confirmată de un purtător de cuvânt al Consiliului Creștin din India. "Se oferă recompense pentru a ucide și pentru a distruge biserici sau proprietăți creștine. Pe lângă bani, li se oferă lichior străin, carne de pasăre, de berbec și arme. Li se mai oferă petrol si kerosen", a anunțat acesta. Potrivit Bisericii Catolice din Orissa, 67 de persoane de confesiune crestină au murit numai în ultimele trei luni, în urma agresiunilor puse la cale de grupurile hinduse.
"Conflictul se desfășoara după un plan care urmărește "alungarea" creștinismului din districtul Kandhamal, pentru fondarea Statului Hindus", se arată într-o scrisoare semnată de un grup de episcopi din Orissa, destinată guvernului indian. În zona respectivă există 36 de milioane de locuitori. 94% dintre aceștia sunt hindusi, iar creștini sunt doar 2%. Primul incident grav a avut loc în 1999, când un misionar australian și fiii săi au fost arși de vii de către un grup hindus.
Sursa: ziare.com; Sursa foro: ziare.com










