Cultul adventist din Republica Moldova a devenit un subiect al unui scandal interconfesional după ce a declarat că intenţionează să organizeze în Piaţa Marii Adunări Naţionale, în apropierea Catedralei „Naşterii Domnului”, acţiuni de masă sub genericul „Urmează Biblia!”, prin care să-şi propage principiile sale confesionale.
Drept răspuns, Mitropolia Moldovei a adresat o scrisoare deschisă primarului general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, prin care cere schimbarea locului desfăşurării acţiunii.
„Cu multă durere în suflet şi dezamăgire, am aflat recent că în inima ţării noastre ortodoxe, chiar în Piaţa Marii Adunări Naţionale, în faţa Catedralei Mitropolitane, pe 15 august, începând cu ora 10.00, confesiunea adventistă, sancţionată de primărie, va desfăşura un concert biblic bazat pe nişte „adevăruri" de credinţă străine poporului nostru.
Ca urmare a multiplelor solicitări ale creştinilor ortodocşi, mă adresez către dvs., d-le primar, ca unui creştin botezat ortodox, să nu permiteţi desfăşurarea acestei întruniri, pentru a nu tensiona sau leza sentimentele credincioşilor Bisericii Ortodoxe din Moldova care constituie 93% (conform ultimului recensământ).
O soluţie de alternativă, pentru cel mai rău caz, - să fie schimbat locul desfăşurării, într-un mediu izolat”, se arată în adresarea ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi Întregii Moldove către primarul Dorin Chirtoacă.
Fiind rugaţi să comenteze adresarea Mitropolitului Moldovei către primarul de Chişinău, reprezentanţii cultului adventist au declarat că drepturile lor sunt apărate de legea supremă a Republicii Moldova.
„Noi conştientizăm că trăim într-o ţară democratică, unde există şi funcţionează nişte legi anumite şi există anumite legi care nu ţin doar de ţara noastră, ci şi de Uniunea Europeană. Încă odată apreciem că există persoane, inclusiv mă refer la conducerea oraşului nostru, care indiferent de adresări sau scrisori sunt gata să se călăuzească de lege. Eu cred că în ţara noastră există mai multe confesiuni religioase şi faţă de fiecare creştin sau necreştin trebuie să respectăm libertatea de a alege şi libertatea credinţei fiecărei persoane. În Republica Moldova libertatea religioasă este garantată de Constituţie”, au declarat organizatorii acţiunii adventiste „Urmează Biblia”.
Şi Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români din Republica Moldova au expediat un comunicat de presă prin care îşi arată nemulţumirea faţă de acţiunile organizate de cultul adventist, pe care le-au calificat drept „anti-ortodoxe”: „Acţiunea autorizată de primăria municipiului Chişinău urmează să se desfăşoare în nemijlocita vecinătate cu „Porţile Sfinte” (numită şi „Arca de Triumf”), Catedrala Naşterii Domnului şi monumentul Sfântului Ştefan cel Mare, obiecte de mare valoare pentru toţi creştin ortodocşii din Basarabia.
Considerăm că Piaţa Marii Adunări Naţionale, care este şi un simbol naţional al tuturor românilor basarabeni, nu poate deveni un obiect al propagandei anti-ortodoxe aşa cum nu poate fi nici un loc de organizare a diverselor beţii în masă sau un spaţiu de parcare a automobilelor”, se arată în comunicatul emis de biroul de presă al ASCOR.
Mai mulţi credincioşi ortodocşi au anunţat intenţia de a desfăşura acţiuni de protest faţă de concertul adventiştilor din centrul capitalei. Portalul Centrului de Monitorizare şi Analiză Strategică „Moldova Noastră” publică un anunţ prin care cheamă toţi credincioşii să protesteze împotriva manifestaţiile publice ale adventiştilor:
„Să nu ne lăsăm intimidaţi de această fărădelege strigătoare la cer, ci, conştientizând pericolul ei, să luăm atitudine şi pe 15 august, la 8:30, să venim în faţa Catedralei Mitropolitane din Chişinău, de la opincă la vlădică şi de la mic la mare, pentru a ne apăra credinţa, a o cinsti pe Maica Domnului în al cărei post ne vom afla în acea zi şi pentru a ne ruga Preasfintei Născătoare de Dumnezeu să gonească norul lăcustelor sectare abătut asupra Moldovei. Dacă vom fi pasivi şi nu vom protesta împotriva veneticilor ce fură sufletele copiilor noştri, vom răspunde în faţa lui Dumnezeu”.

written by EUGEN, 15 august, 2009
written by gabriel zavera, 20 august, 2009
written by gicu, 14 octombrie, 2009










Este drept ca desi toate cultele au drept de manifestatie publica -prin lege- se pare ca totusi drepturile nu sunt egale in dreptul fiecarui cult sau persoane!!!
Sa ne rugam ca Domnul sa binecuvanteze si sa intervina pentru a putea sa se sustina concertul la locul stabilit! Domnul poarta de grija!