
Douăzeci de înalţi reprezentanţi ai principalelor religii ale lumii s-au întâlnit astăzi, 19 iulie, la Bruxelles, cu preşedinţii instituţiilor centrale europene, pentru a discuta modalităţile efective de combatere a sărăciei şi a excluziunii sociale. Reuniunea a fost cea de-a şasea dintr-o serie de întâlniri anuale lansate de preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, în 2005. Din România a participat Înaltpreasfinţitul Mitropolit Iosif, reprezentantul Bisericii Ortodoxe Române pe lângă instituţiile europene.