Marti Am citit și răscitit pe nerăsuflate, zilele acestea, mărturia depusă de Richard Wurmbrand în fața unei comisii a Senatului Statelor Unite cu privire la experiența sa prin închisorile din România. Pornind de la acest document de excepție, care a făcut furori timp trei ani (1966-1969), printre cele mai vândute publicații din listele Congresului American, am consultat o serie de alte materiale care mi-au împrospătata memoria. Era și cazul, pentru că anul acesta se împlinsc 100 de ani de la nașterea sa. În lumea protestantă din România evenimentul a stârnit oarece vâlvă, dar consider că o asemenea aniversare ar fi bine-meritat un interes mult mai mare. Richard Wurmbrand a fost propus inițial pe lista celor mai importanți 10 români care au influențat lumea, dar numele a fost repede șters de pe listă. Nu orice nume este pe placul majorității care face încă legea în detrimentul valorii și al adevărului. Dar, măcar a fost o tentativă.
Cu această ocazie am descoperit că propria mea viață fusese deja atinsă în mod sesizabil de cel puțin una dintre cărțile Sale. Este vorba despre „Umpleți vidul” semnată inițial cu pseudonimul Neculai Ionescu, bănuiesc că știți și de ce! Oricum, Pastorul Richard Wurmbrand nu poate fi acuzat, nici pe departe de lipsă de curaj sau lașitate, dimpotrivă, pseudonimul putea face mai facilă alunecarea cărții printre miile de interdicții care-i stăteau în cale. Tocmai apăruse „Ghidul Ateului” și era nevoie de un contra-argumet, așa că vașnicul scriitor de forță s-a apucat de lucru. Îndată avea să se nască undeva departe peste ocean și să vină clandestin în România cartea care trebuia trecută imediat la indexul celor căutate de securitate. Reacțiile nu au încetat să apară. Ziarul „Scânteia” despre a cărui orientare nu este nevoie să spun prea multe, a luat atitudine fermă în numărul său din 11 noiembrie 1982, proferând cele mai josnice calomnii la adresa vajnicului mărturisitor de credință. Eram pe atunci pastor asistent proaspăt mutat în Valea Jiului și am primit de la un prieten de încredere această carte de care nu m-am dezlipit pănă nu am citit-o de la cap la cap și încă odată de la capăt. Argumente simple și la îndemăna oricui erau oferite pentru a susține credința într-un spațiu și în condiții în care credința nu se bucura de cele mai bune aprecieri. Acum îmi dau seama că o serie de mecanisme din sistemul meu de argumentare au fost preluate din cartea cu pricina. Richard Wurmbrand continuă să-mi umple vidul. Cred că o face pentru mulți alții. Merită o proaspătă aducere aminte.
Ion Buciuman - Majesty.ro
