Majesty

Am trecut ieri pe lângă crângul stingher și nu mai era. Mi s-a umplut sufletul de o tristețe existențială fără margini. Se duc toate lucrurile bune și frumoase, mi-am zis cu amărăciune în suflet. Îl știam acolo de când mă știu. Rămăsese ca o dulce amintire a codrului de altădată. Parcelele de pădure din jur fuseseră tăiate fără milă și tocate mărunt pe bani câți or fi fost.  Filosofia consumului cu orice preț devorase copacii, dar crângul meu stingher continua să reziste prin nu știu ce mister. Ieri nu mai era nici bucata aceea de viață vegetală care îmi dădea o anumită doză de speranță. Eram gata să trag o concluzie definitivă cu privire la sensul distrugerii globale care ne marchează din ce în ce mai mult existența devenită sufocantă. Dar înainte să-mi iau la revedere de la locul golaș al ultimei insule de verdeță pentru sufletul meu, am mai aruncat o privire. Am venit mai aproape și...minune.

Toată întinderea aceea cheală și dezolantă, așa cum părea de la distanță, era brăzdată de dâre praspete de țărână. Fuseseră plantați puieți: brad, molid, pin, tuie, zadă și mai ales brad argintiu. Mi-a venit inima la loc. Brusc, durerea fără margini a fost înlocuită de marea speranță. Nu, frate, mi-am zis: pădurea nu a dispărut; a fost doar primenită. Voi vedea an de an puietul crescând voios în soare. Plantația se va înzdrăveni și va prinde putere. Îmi va crește sufletul odată cu pădurea cea nouă. Vor cânta păsările cu bucurie proaspătăși vor curge izvoarele cu apă cristalină și tihnită pe sub umbra ocrotitoare a cetinii de veghe. Vor mișuna gâzele harnice și vor crește fragi și flori. Voi trage în piept aerul ozonat și mintea îmi va fi mai limpede și va lucra mai bine.  De bucurie și în semn de recunoștință am dat și eu fuga în grădină și am plantat pe îndeletecireși, meri, peri, pruni, caiși, piersici și câțiva trandafiri, roșii, roz, galbeni și albi. Este vremea primenirii.

Ion Buciuman - Majesty.ro