Marti 
Rareori mi-a fost dat să văd o imagine mai frapantă a condiţiei umane, decât cea de zilele trecute. O mamă cu un copil în braţe şi alţi doi care se ţineau de mână, încerca să se strecoare printre maşinile care alergau pe şosea, într-o zonă lipsită de trecere de pietoni. Mama se uita vigilentă în toate părţile şi avea grijă să nu-i scape din mână şi din ochi pe cei doi copii care mergeau pe jos. Înainta cu prudenţă, în timp ce îl sălta din când în când pe cel din braţe, care aluneca printre hainele sărăcăcioase şi murdare.
Şi pentru ca tristeţea să fie desăvârşită, am avut o fracţiune de secundă impresia că un al patrulea copil aştepta să vină. Mama însărcinată se mişca cu destulă greutate apăsată de o povară peste puterile ei. Dar nu se lăsa, mergea mai departe, trebuia să ajungă cu bine în partea cealaltă.
Când grupul de supravieţuitori a pus piciorul pe trotuarul de vis-a-vis, copilul din braţe şi-a dat capul pe spate şi a făcut să strălucească unul dintre cele mai frumoase zâmbete pe care le-am văzut vreodată. Era ca şi cum copilul acesta s-ar fi aflat departe de lumea dezlănţuită, ploioasă şi murdară pe care tocmai o traversa. Era ca şi cum toate bunătăţile pământului i-ar fi sta la îndemână. Era ca şi cum toate florile din lume s-ar fi aflat la picioarele sale. Era ca şi cum ar fi urcat pe tron în sunetul fanfarelor. Era ca şi cum ar fi primit aurul olimpic, sau ar fi câştigat lozul cel mare. Era ca şi cum…
Contrastul foarte puternic dintre condiţia de mizerie evidentă şi naturaleţea fără margini a acestui zâmbet, poate că m-a făcut să văd lucrurile ca ieşite din comun. Oricum, zâmbetul acesta mă urmăreşte continuu. Vine dintr-o altă lume. În sine, acest zâmbet este un argument despre ceea ce ochiul n-a văzul, urechea n-a auzit şi nici la mintea omului nu s-a suit. Există deci altă lume. Nu!
Ion Buciuman - Majesty.ro
