Marti 
În periplul meu săptămânal-rotund, am trecut pe lângă multe lucruri care mă puteau face să zăbovesc preţ de vreo 333 de cuvinte, dar nu m-am oprit, şi am mers mai departe. Am depăşit fâşia Gaza unde tocmai fâsâia acordul de încetare a focului. L-am lăsat pe „Sully”, noul erou al Americii, să mai verifice o dată avionul intrat la apă. L-am lăsat pe Obama să-şi continue drumul spre Casa Albă şi pe cei 14 talibani împuşcaţi la graniţa cu Pakistanul, să se odihnească după tradiţiile lor. Am lăsat totul în urmă şi m-am aruncat val-vârtej pe drumul care duce de la Iaşi la Domneşti, să mai trec odată pe lângă plopii fără soţ.
Prilejul unei noi treceri în revistă a plopilor fără soţ este lesne de înţeles. Pe 15 ianuarie, în fiecare an, ne aducem aminte de Eminescu al nostru, cel încă fără pereche. I-am văzut plopii mai desperecheaţi ca anul trecut, iar motivul nu este doar căderea băncilor americane, asiatice şi a celor din zona Euro. Principala cauză este trecerea însăşi. Ea, bat-o vina! Mersul înainte al lumii şi al lucrurilor trece pe lângă noi şi ne lasă mai stingheri, mai pustii şi mai jenaţi, din ce în ce din mai multe motive.
Am ascultat în treacăt mărturia foşnetului desfrunzit al secularilor noştri moi şi trişti, orânduiţi pe marginea şanţului. Parcă stăteau la coadă să se deschidă magazinul de second-hand de la capătul drumului Gesturile lor bătute de vânt, confirmau şi completau strofele de alean meşterite de Eminescu în vara lui 1883.
O zi din viaţă, o oră ar fi fost de-ajuns să atingi nemurirea de marmură a statuilor prefigurând eterna dragoste! Oare? Ochii păgâni împovăraţi de patima moştenită din moşi-strămoşi, cât ar fi lăsat candela să ardă în noapte, la căpătâiul iubirii pe pământ? Nu ştiu! Aşa că vindecarea este mai bună decât o şoaptă de răspuns, sau decât o rază dinadins străfulgerând din ochii tăi albaştrii. Coboară sfântă vindecare peste plopii fără soţ răscoliţi de atâtea nelinişti!
Ion Buciuman - Majesty.ro
written by rosu ciprian, 20 ianuarie, 2009
-
- +0
-
-
written by ion buciuman, 20 ianuarie, 2009
Este o mare pierdere atunci când nu putem sau nu vrem să recunoaştem şi părţile negative ale marilor spirite de care a a vut parte poporul nostru şi întreaga noastră lume, în ultimă instanţă. Pot fi de acord cu tine că pe scena lumii se perindă mereu alţi artişti, dar tragi-comedia rămâne aceeaşi. Deci rămâne cum am stabilit: Plopii fără soţ se împuţinează şi se duc, iar inima rămâne a fel de necunoscută şi străina ca şi potenţiala iubită a lui Eminescu. În rest, mai vedem noi!
-
- +0
-
-
