Majesty

RONDO

Home Marti RONDO - de Ion Buciuman Lumina de plată

Lumina de plată

Aud iar strigătul de luptă al angajatului de la Electrica. Se apropie şi de uşa noastră. „Cioc, cioc, cioc…lumina…aveţi de plată 52 de lei” Caut banii, îi dau omului cele de cuviinţă. Angajatul îmi întinde factura, înclină respectuos din cap şi se mută la uşa următoare, continuându-şi zicala ca pe un cântec de sezon executat la flaşnetă: „A venit lumina…plata, vă rog…”

Nu voi comenta în acest rondo de 333 de cuvinte, mirarea pe care unul dintre vecini a avut-o atunci când a observat că 700 de RONi de pe factură este de zece ori mai mult decât 700 de mii vechi pe care se pregătea să-i  plătească şi nici tristeţea amestecată cu spaimă, pentru că pensia pe mai multe luni avea să-i fie serios afectată. Dar nu pot trece cu vederea semnificaţia adâncă a colindei lunare a omului de la Electrica: „Lumina de plată, vă rog!”

Păi, stai puţin, zic eu în mintea mea, parcă trezită din somnul raţiunii, ce o să ne facem fraţilor, când vine de plată lumina zilei. Noi avem probleme serioase când vine de plată lumina de noapte, dar când om vedea factura de la lumina care luminează pe orice om venind în lume. Aşa, parcă, un fel de tremur nervos începe să mă ia cu sughiţ de la stomac. Cum de nu mi-a venit în minte chestia asta până acum.
Aş, zic eu liniştindu-mă: Lumina soarelui  şi lumina spirituală este gratuită, şi încep să mă liniştesc. Dar tresar ca ars: Cum, gratuită…Păi, tot ce e gratuit e plătit de cineva, costă pe cineva, este în grija cuiva, Cineva Se cheltuieşte pentru toate pentru care nu primim nota de plată. Stai că mai este şi aerul proaspăt care ne vine pe fereastră direct din parc, sau din pădure, mai este şi căldura publică de pe stradă, că iluminatul public tot noi îl plătim. Şi în timp ce gândurile mă frământă, mă cuprinde o mare  mulţumire, recunoştinţă, şi gratitudine pentru toate pe care nu le plătim.

Ion Buciuman - Majesty.ro
Comments (1)Add Comment
Da,corect!
written by rosu ciprian, 06 ianuarie, 2009
Pai ce ,pot sa tac si sa nu zic nimic cand omul asta are dreptate?Nu pot,si d-aia zic ca ,da ,asa e,sunt multe care nu le platim si de care, totusi, ne bucuram(sau cel putin le folosim) cu totii. In ce priveste farmantarea gandului cu privire la amalgamul de multumire-recunostinta+gartitudine,ehei, aici e un pic mai altfel(pt. mine ,cel putin),pt. ca m-am cam obisnuit cu ceea ce nu-i deloc obisnuit. Vrand sa-mi dea o lectie de credinta,tatal meu mi-a spus odata:"ma, tu trebui sa fii pregatit sa traiesti si sa crezi, chiar daca maine nu rasare soarele" ! Avea dreptate,totdeauna au dreptate parintii ! Ce sa mai zic,dar mai pot zice ceva? Totusi ceva am sa fac,am sa tin minte amalgamul de multumire-recunostinta+gratitudine ca pe o reteta impotriva uitarii de El. E corect?

Write comment
smaller | bigger

busy
 
Doneaza

In obiectiv

credinta
COPIII RUSINII

Majesty Toolbar

Majesty Toolbar

MajestyRSS

MajestyRSS

Acum ascultati:

Majesty Tv

Oameni si Perspective - cu Marius Stanescu

Altar de Seara - cu Petre Danci

Oxigen - cu Edi Constantinescu

Login