Majesty

N-aş putea să-mi bag capul în nisip, în timp ce întreaga lume se frământă aproape furibundă, cu violenţa adulţilor asupra copiilor. Începând de la mesajul de Crăciun al papei de la Roma şi culminând cu declaraţia oficială a bisericii mele, toţi se agită în jurul subiectului pe care l-aşi fi dorit uitat. De ce uitat? Pentru că mi-a marcat prea dureros copilăria şi tinereţea şi pentru că în activitatea mea profesională constituie unul dintre cele mai tulburătoare lucruri cu care am de-a face.

Mai întâi mă simt îndatorat să clarific faptul că nu am fost abuzat sexual, nici de către cei apropiaţi şi nici de către străini, dar vreau să vă asigur în cunoştinţă de cauză, că acesta nu este singurul mod în care viaţa copiilor poate fi făcută mizerabilă, foarte mizerabilă, de către cei mai mari. Am fost supus abundent, în copilărie, la violenţă corporală şi psihică, atât de către unii cât şi de către alţii, şi nu voi expune aici nici un fel de detaliu, în afară de cel cu profesorul meu de română din a cincia.

Mi-a plăcut mie la prima vedere şi continuă să-mi placă expresia: „imensa majoritate”…dar pentru că profesorului meu i s-a părut că nu înţelegem sensul acesteia, m-a acuzat de copiere la teză şi mi-a ars o palmă peste obraz. Am văzut stele verzi şi cred că pentru o vreme nici nu mai ştiam cum mă mai cheamă. Nu mai vreau să-mi aduc aminte sentimentele de neputinţă, nedreptate şi rănire sufletească profundă. Eram în centrul atenţiei colegilor şi a întregii mele clase. Ceea ce îmi aduc aminte cu plăcere este că deşi l-am reîntâlnit pe dom’ Limbeanu în tot timpul liceului şi chiar după aceea, nu i-am purtat niciodată pică, datorită unui fapt foarte simplu: am considerat violenţa celor mari asupra copiilor ca o normalitate. Eram greşit, recunosc, dar nu am purtat şi nu port necaz pe nimeni, din acest motiv.

În al doilea rând vreau să precizez faptul că din experienţa mea în pastoraţie, pot să vă asigur că fenomenul violenţei domestice sub toate aspectele lui, deşi este prezent în comunităţile de credincioşi, nu atinge cotele alarmante aşa cum se sugerează în mod maliţios din partea unor comentatori. Cei în cauză pot avea propriile lor angoase pe care le reproiectează pe internet, dar din practica mea pot să vă asigur că nu depăşeşte 10% dintre cazurile de îngrijire pastorală şi dintre motivele generale de disciplină în biserică. Dacă se alarmează lumea pe motivul proliferării nelegiuirii, nu e rău, dar exagerările nu constituie o soluţie. Vindecarea are alte căi. Se vor întoarce oare cu adevărat inimile părinţilor spre copii…? Parcă aşa stă scris…    

Ion Buciuman - Majesty.ro

Comments (4)

Name

Email

Title

Comment

smaller | bigger

Add Comment