A doua știre era un mic reportaj dintr-un sat de lângă Reghin, Solovăstru, unde o familie încă destul de tânără, tată, mamă și doi copii, munceau fericiți împreună, fără să le pese de riscurile majore și riscul extrem la care se expuneau semenii lor porniți în cucerirea fericirii tocmai pe partea cealaltă a pământului. Probabil că reporterii de la onorabila televiziune, trebuiau să stârnească atitudinea civică a vașnicilor truditori de la țară, față de confrații lor de la capitală, care își permiteau să toace banii și din impozitele lor umile, pentru a încerca să trăiască în rai, un pic mai devreme de așezarea din nou a lucrurilor.
Nu am avut impresia că oamenii din televiziune au avut mare succes, din moment ce lucrătorii pământului nici nu râvneau la mai mult decât aveau ca să trăiască umil și cinstit, și mai ales fără riscuri majore, de la o zi la alta. Pe vașnicii cavaleri zburători spre Holonlulu, nu ni i-a putut arăta la față, deoarece operațiunea ar fi costat bani grei, și atunci, în compensare, cameramanii au redat îndelung gesturile milenare de strângere a fânului și creștere a animalelor. Am văzut și revăzut cum un băiat prinde un miel și-l îmbrățișază pentru a-i șterge de la gură câteva fire de hrană. Lucrurile erau așa de naturale încât aș fi dorit să fac și eu la fel. Și atunci unde mai este morala.
Mi-am adus aminte de un material pe care mi l-au trimis mai mulți prieteni în care un băiat bogat mulțumea tatălui său și mai bogat, pentru cele câteva zile petrecute la țară în intenție de a aprecia mai bine condițiile extravagante în care trăia fără să-și dea seama. În replică, fiul său îi mulțumea tatălui plin de bani, că l-a ajutat să înțeleagă cât de săraci erau în comparație cu locuitorii de la țară conectați direct la mama natură. Și atunci stau și mă întreb: cine este bogatul sărac și cine este săracul bogat? Poate mă lămuriți voi, că eu chiar că nu mai știu.
Ion Buciuman - Majesty.ro
Set as favorite
Hits: 403
Comments (1)

Write comment

Marti 








