Marti Au plecat rândunelele. S-au dus cocorii. Berzele și-au văzut de drum. Alte grupuri de pelerini înaripați s-au făcut nevăzuți. Un dor de ducă le-a întărit aripile. Neliniștea străbună a țărmului de sud le-a îndreptat ochii spre departe. Au scrutat zările. Și-au hotătât culoarul de zbor și s-au încredințat în paza norilor și a soarelui, a stelelor și a lunii. Nu le mai putea opri și reține nimic, nimic. Au rămas fără argumente împotrivitorii marii întoarceri. Și-au dat cu toții votul și au lăsat totul.
Epuizantă și plină de pericole, epopee a zborului esențial. Cu credință și teamă au pornit din timp să nu piardă mirificul tren spre viață. Ca un într-un dans al existenței; cete, cete călătoare au luat calea pribegiei. Ne-au rămas pădurile fără concerte și luncile fără foșnetul de aripi și fără petele de viață și culoare dintre ramuri. Geme zăvoiul de atâta singurătate. Este tot mai lungă umbra și tot mai repezi asfințiturile și noi încă mai așteptăm tulburarea apelor de seară. Călătoria spre sud începe să devină o necesitate primară. Oscilăm între larma veselă a Sodomei și liniștea aspră a Țoanului. Îngerul ne trage de mână. Să nu întoarceți capul ca să nu vă cuprindă amețeala, ne spune. Sunt grămezi de turnuri de sare peste tot, de jur împrejur. Trecem printre ele cu gândul întins spre munte. Cetetea aceea mică se ridică la orizont. Ar fi timp să ajungem la adăpost, dacă am depăna mai vârtos din glesne. Dă ocol vâlvătaia și sună a limbi de pucioasă prin vale. Ar putea fi fatale ocolișuri domoale. Se merge cu pas întins spre muntele nins. Chemări se aud: mai spre sud, mai spre sud, mai spre sud...
Ion Buciuman - Majesty.ro
