Pe 9 martie lumea creștină îi cinstește pe cei 40 de mucenici. Tradiția spune că aceștia erau ostași creștini în armata romană a împăratului Licinius (308-324).Această armată era staționată la Sevasta, în Armenia. Guvernatorul acestei provincii aflând despre faptul că ei nu se mai închinau la idolii de altădată, i-a trimis la închisoare, dar cum acest lucru nu i-a descurajat pe bravii credincioși, a fost organizată o execuție exemplară. Oamenii au fost scufundați o noapte întreagă, în apa înghețată a lacului de lângă Sevasta.

Golful Montery din California este locul preferat pentru mulți admiratori de faună marină, atât datorită renumitului acvariu cât și călătoriilor de agrement pentru cei ce doresc să observe jocul balenelor în mediul lor natural. Într-unul din anii trecuți, cu ocazia Zilei Mamei, care în America este prima duminică din luna mai, un grup de părinți și copii aflat în larg a fost martor la o scenă absolult unică.

În această perioadă a anului are loc marea migrație a balenelor cenușii, care călătoresc peste 1500 de km din zona coastelor Mexicului până în inima Oceanului Înghețat de Nord. Uriașele mamifere de peste 35 de tone, sunt însoțite de puii lor în această călătorie vitală pentru supraviețuirea speciei. Mamele sunt de obicei slăbite după lunga perioadă de post dedicată nașterii și creșterii puilor și uneori fac imprudența de a se avânta desupra marelui canion subacvatic din centrul golfului, grăbindu-se spre hrana care le așteaptă la capătul drumului. O asemenea imprudență se poate dovedi fatală pentru reușita întregului voiaj. Balenele ucigașe survolează vigilente și nerăbdătoare zona desupra prăpastiei albastre, pentru a vâna puii expuși pericolului.

Ne relaxăm tot mai bine în fotoliul din faţa televizorului.  Pentru a fi în siguranţă în timp ce ne desfată ştirile dintre cele mai rele şi mai picante, avem nevoie ca oameni de serviciu super instruiţi şi super echipaţi să ne vegheze lenevia indolentă. Pentru acest scop au fost angajaţi profesionişti care să intervină ori de câte ori trebuie anihilată vreo ameninţare. Forţa de reacţie rapidă este o afacere cam scumpă, dar nu mai putem trăi fără ea.

Lansarea cărţii „Puterea de a mângâia” a Samanthei Nelson, duminica trecută, la Balta Albă, m-a făcut să-mi aduc aminte două episoade petrecute cu mai mult timp în urmă. Primul dintre ele a avut loc la o expoziţie de sănătate ţinută de biserica noastră într-un mare oraş, când o asistentă medicală care participa ca voluntară, a constat că persoana căreia încerca să-i demonstreze tehnicile masajului de relaxare, a izbucnit în plâns. La început, asistenta a fost forte nedumerită de motivul acestei descărcări emoţionale. A înţeles repede din explicaţiile vizitatoarei în cauză, că atingerea mâinilor ei îi făcea atât de bine, după lunile lungi de doliu pe care le suporta cu greu. Avusese un soţ pe care îl iubise şi care o iubea, iar lipsa mângâierii fizice ale acestuia, constituia una dintre sursele imense de durere. Când cineva o atinsese cu bunăvoinţă mângâietoare şi dorinţă de bine, nu-şi mai putea stăpâni trăirile sufleteşti. Iată un exemplu strălucit al puterii de a mângâia şi de a vindeca cu care suntem înzestraţi şi de care suntem responsabili.

Suetonius consemnează o vorbă de-a împăratului  Augustus potrivit căreia, graba strică treaba. Realitatea care se află în spatele acestei expresii este atât evidentă şi de convingătoare încât festina lente  a devenit o frază celebră pentru toate marile culturi. Este foarte posibil ca această idee să fi apărut în mod spontan, concomitent şi necesar în toate civilizaţiile.

Ieri a fost înmormântat cu onoruri militare la Predeal, Gheorghe Dumitru Lala, eroul post-mortem de la Braşov, omul care a fost decorat cu ordinul naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, pentru faptul de a avea curajul să intervină în jaful armat de la casa de schimb valutar. Eroul nostru a arătat că îi pasă de ceea ce se întâmplă în jurul său şi a pornit cu mâinile goale în urmărirea atacatorului, care s-a întors brusc şi l-a împuşcat mortal, direct în inimă. Asemenea oameni de suflet sunt din ce în ce mai rari printre noi şi merită să fie menţionaţi şi încurajaţi cât mai mult. Aurul din Ofir pripăşit şi la Braşov este pe  cale de dispariţie şi sper ca Gheorghe Dumitru Lala să nu fie ultimul din această clasă.