Am fost martor ieri la ritualul de schimbare a gărzilor, la încheierea Sesiunii Uniunii Române de la Cernica. Cunoscusem frisoanele unui asemenea eveniment în urmă cu 4 ani și știam cum este și ce se întâmplă dincolo de surâsul protocolar și cuvintele mari care se spun cu o asemenea ocazie. Am văzut plăcile tectonice ale generațiilor din biserică reașezându-se. Fiecare nouă generație își caută locul, iar pentru a se așeza trebuie să disloce câte ceva din generația dinaintea ei. Lucrul acesta se trasnsmite la suprafață ca un cutremur. Bineînțeles că nimeni nu iubește cutremurele. Dar viața merge înainte și cine se poate împotrivi marșului ei implacabil spre lumină. În ciuda măreției unui asemenea demers, lucrul acesta presupune frământări și neliniște.

O fată frumoasă și cu o diplomă universitară nu este nici pe departe scutită de dileme. Și dacă ar fi numai lucrurile greu de înțeles tot nu ar fi prea complicată viața, dar când la acestea se adaugă necazuri și încurcături, Ana este de-a dreptul năucită. Totul a început în ziua în care prezentându-se la un interviu pentru un post de secretară la o firmă de construcții, directorul care conducea de unul singur discuția descoperitoare de competențe profesionale, s-a dovedit a fi deosebit de atent și amabil cu potențiala colegă de birou.

De câteva zile sunt martorul unei minuni.  Se întâmplă sub ochii mei măriți de uimire și încântare. Odată cu sosirea lui aprilie, castanul de la fereastra mea a înviat din morți. Îl văd în fiecare dimineață din ce în ce mai verde și mai plin de viață, o adevărată explozie de entuziasm și de speranță. Îi cântă vrăbiile gureșe concertul de dimineață și de seară. Îl psalmodiază prelung și duios guguștiucii puși pe trebă, curtenie și căsătorie. Îl vizitează regulat mierla de serviciu din cartier, chiar și numai pentru diversitate și combaterea monotoniei.

Diversitatea naturală este marca Unui Creator cu posibilități infinite de exprimare a imaginației și gândurilor. Diversitatea culturală este o consecință directă a marii diversități din natură. Lucrurile ar fi toate bune dacă nu ar exista în natură, mutații și mutanții care nu mai fac parte din intenția originară a Divinului Designer. Este ca și cum un vrăjmaș a făcut lucrul acesta noaptea, pe când dormeau oamenii. Când aceste mutații se produc însă în cultură, asistăm la ceeace se cheamă, sau ar trebui să se cheme: diversiune culturală.

L-am văzut aseară deasupra cerului de apus strângându-și lucrurile și pregătindu-se de plecare. Părea trist și apăsat, dar nu-și pierduse cu nimic din forța și măreție de altădată. Își întindea grațios și binevoitor brațele largi deasupra lumii.  Parcă dorea să spună ceva frumos și de bine cuiva, dar nu avea cui. Când și-a dat seama că-l privesc, a lăsat lucrurile din mână și mi-a oferit unul dintre acele zâmbete pe care nu le primești în fiecare zi.

Am trecut ieri pe lângă crângul stingher și nu mai era. Mi s-a umplut sufletul de o tristețe existențială fără margini. Se duc toate lucrurile bune și frumoase, mi-am zis cu amărăciune în suflet. Îl știam acolo de când mă știu. Rămăsese ca o dulce amintire a codrului de altădată. Parcelele de pădure din jur fuseseră tăiate fără milă și tocate mărunt pe bani câți or fi fost.  Filosofia consumului cu orice preț devorase copacii, dar crângul meu stingher continua să reziste prin nu știu ce mister. Ieri nu mai era nici bucata aceea de viață vegetală care îmi dădea o anumită doză de speranță. Eram gata să trag o concluzie definitivă cu privire la sensul distrugerii globale care ne marchează din ce în ce mai mult existența devenită sufocantă. Dar înainte să-mi iau la revedere de la locul golaș al ultimei insule de verdeță pentru sufletul meu, am mai aruncat o privire. Am venit mai aproape și...minune.