Am văzut zilele trecute două știri transmise una după cealaltă, și n-am știut ce să mai înțeleg, în legătură cu rostul lucrurilor și sensul vieții. Prima dintre noutățile vechi de când lumea era că un grup de angajați de la un minister foarte rentabil, pe timp de criză a cumpărat pe bani grei și publici, o serie de bilete pentru destinații exotice. Oamenii din clasa noilor gulere înnalte, munciseră din greu un an de zile în stres și riscuri majore, sub amenințarea diverselor controale și scandaluri publice. Au supraviețuit fără mari pierderi pentru minister și acum mergeau să se relaxeze și să-și refacă forțele pentru efortul asemănător de anul care vine, că doar criza economică nu a intrat în sac și vom mai avea de îndurat nu glumă. Glumă proastă era însă prețul biletelor și plimbărilor cvasiprofesiunale și total personale care ar fi trebuit să stârnească ura și disprețul oamenilor muncii.

Începusem să vă povestesc despre o inițiativă de rugăciune pentru creșterea bisericii, pornită în cea mai tânără și cea mai proaspătă biserică din București. Dacă Balta Albă este cea mai tânără și cea mai proaspătă biserică din București, s-ar putea naște vii dezbateri pe care nu le-aș considera esențiale. În acest caz pot admite că această biserică este una dintre aceste biserici, dar ceea ce vreau să vă spun merită să citiți mai departe.  Participanții la această grupă specială, au avut idea de a petrece o noapte întreagă de părtășie și rugăciune, adică de seara de la ora 22.00 până dimineața la ora 06.00. Zis și făcut.

L-am revăzut zilele trecute pe dr. Pavel Chirilă de la Cristiana și am aflat cu stupefacție că de fapt Crisiana nu mai există și că întreaga activitate a faimosului doctor de suflet este un mic cabinet particular la marginea Bucureștiului. Spun că l-am revăzut pentru că îl întâlnisem prin 1994 când pusese pe picioare, pe cheltuiala ministerului sănătății, un spital de toată frumusețea în zona Obor. Am petrecut o seară unică alături de o mulțime de foști disidenți ai ortodoxiei adunați la o masă de părtășie cu ocazia unor seminarii despre medicina socială sub oblăduirea stabilimentului dr. Pavel Chirilă.

Știți că zilele trecute a luat foc groapa de gunoi de la Glina. Nu se știe prea bine cum, nu se știe de la ce? Pe cât ar părea de banale, lucrurile sunt foarte complicate, deoarece pungile de metan formate în urma descompunerii dejecțiilor, alimentează din plin vâlvătaia de culoare întunecată și pestilențială. Deasupra haldei ecologice, care înghite zilnic câteva mii de tone de deșeuri, dintre cele mai diverse, se mai ridică încă nori grei de fum, purtați de vânt spre oraș, iar pompierii și echipele speciale de la salubritate nu ne dau speranța că lucrurile se vor rezolva prea repede. Orășenii nu ar trebui să-și facă prea mari probleme, dare eu nu pot sta nepăsător, deoarece miasmele otrăvitoare care vin dinspre gheena centrală a orașului mi-au năpădit casa și biserica. Prin fereaste pătrunde duhoarea infernală, deoarece locuiesc încă în această zonă de influență a gropii de gunoi.

M-am uitat și iată că pastorii din București au vorbit adesea unii cu alții și au început să-și dea seama că treaba este serioasă și că așa nu se mai poate, așa că și-au luat câteva nopți de studiu și rugăciune. S-au apropiat unul de altul și au început să-și deschidă inima. Au descoperit curând că se află într-o mare luptă, în care vrăjmașul dă târcoale ca un leu, încercând să înspăimânte și să descurajeze, dacă va fi cu putință, chiar pe cei mai curajoși și mai puternici dintre ei. Au înțeles cât de vulnerabilă este ființa umană. Și-au dar seama că în primul rând și ei sunt tot așa de oameni ca și acei oameni peste care îi pusese Dumnezeu să privegheze și pe care să-i slujească. Așa că frații pastori au început să se roage unii pentru alții. La început, rugăciunile erau destul de stinghere, dar curând au pierdut noțiunea timpului, așa că statul pe genunchi a devenit un fel de a fi, un fel de poziție de lucru. Unii dintre ei zăbovesc  acasă pe genunchi, în cămăruță, în solitudinea luptelor și a durerilor de familie sau de biserică, mai multe ore din zi și din noapte.

S-a întâmplat duminica trecută ca în Europa să fie alegeri pentru parlamentul continentului bătrân și nesătul de zile. Concluzia mass-mediei este că oamenii de pretutindeni sunt cuprinși de o mare lehamite. Aceasta este o minunată ocazie pentru ca politicienii și ceilalți să-și reproșeze reciproc de ce a venit peste noi acest val de mare indiferență. Lucrurile nu m-ar durea prea rău dacă ele s-ar produce numai în lume. Necazul este că marea indolență se lăfăiește și printre aleșii rămășiței. Iar necazul și mai mare este că fiecare se grăbește să dea vina pe câte cineva.