Metodele de cercetare penală „îmbunătățite”, folosite de autoritățile americane sub administrația Bush, în cazul suspecților de terorism internațional, continuă să neliniștească opinia publică din SUA și din întreaga lume. Administrația președintelui Obama încearcă să facă lumină și să repare prejudiciul, în timp ce subiectul continuă să creeze emoție atât în rândul susținătorilor cât și printre oponenți.
În ultimă instanță, care ar fi riscurile dacă unui suspect de terorism i s-ar tăia carotida și ar fi lăsat aparent să moară, până când va spune adevărul și apoi să fie „salvat” de la moarte chiar de către anchetatorii săi, în cazul în care adevărurile mărturisite ar salva poduri, ambasade, centre comerciale sau alte locuri aglomerate?

Se tot zvonește prin mediile de informare că oamenii de la oraș se mută la țară. Se dă vina pe recesiunea economică, dar fenomenul pare să fie chiar mai adânc. Poate fi un fel de reflux post modern față de nebunia industrializării forțate a anilor de tristă amintire. Poate fi chiar mai mult decât ne putem noi da seama. Pe de altă parte, cunosc familii care și-au pregătit din timp o proprietate departe de orice așezare omenească, unde îngrămădesc provizii și dotări pentru vremea când ar fi nevoie de așa ceva. De câțiva ani buni aud predicând, pe ici pe colo, că ar fi vremea de un secol și mai bine să ne mutăm din orașele mari, pentru că vine prăpădul.

Convingerile personale pot fi frumoase, logice și perfect argumentate, câtă vreme nu există nici o amenințare sau disconfort. Dar când este vorba de a fi verificate, sau puse în practică, chiar și numai experimental, pot apărea schimbări surprinzătoare. Acest lucru a devenit evident în cazul faimoasei închisori Guantanamo. Simpaticul golf cubanez cu acest nume, a devenit locul de detenție și de tortură pentru numeroși suspecți de terorism care trebuiau investigați pentru a se obține informațiile necesare prevenirii noilor atacuri internaționale. Diverse autorități americane au aprobat folosirea metodelor pe care legea americană le considera imorale și degradante și prin urmare, interzise. Subiectul a stârnit un scandal mondial pe care Barack Obama a trebuit să-l tranșeze rapid, înainte ca imaginea Statelor Unite să se șifoneze prea tare.

Am primit zilele trecute un filmuleț de câteva minute produs de National Geografic, despre o întâmplare foarte interesantă, aproape incredibilă. Este vorba despre un vânător dintre cei mai de temut din lumea subacvatică, rechinul și caracatița, una dintre victimele sale, care poate deveni un prădător de prima clasă, schimbând rolurile cât ai zice „pește”.  Câtă vreme caracatița nu se expune în apele libere și stă ascunsă printre corali, nu are de ce să se teamă. Sigur, vor fi alți dușmani pentru care este pregătită cu o mulțime de strategii și soluții dintre cele mai inteligente. Se apreciază că acest cefalopod este cel mai inteligent nevertebrat. Au fost văzute și fotografiate cazuri în care o caracatiță este în măsură să mânuiască în toată regula, un deschizător de conserve pentru a ajunge la conținutul pe care îl râvnește. Caracatița are un creier foarte bine dezvoltat în stare să conceapă adevărate strategii de apărare și atac. Unde mai pui că cei doi ochi aproape ca de om, îi asigură o supraveghere de foarte bună calitate a teritoriului aferent.

Am citit și răscitit pe nerăsuflate, zilele acestea, mărturia depusă de  Richard Wurmbrand în fața unei comisii a Senatului Statelor Unite cu privire la experiența sa prin închisorile din România. Pornind de la acest document de excepție, care a făcut furori timp trei ani (1966-1969), printre cele mai vândute publicații din listele Congresului American, am consultat o serie de alte materiale care mi-au împrospătata memoria. Era și cazul, pentru că anul acesta se împlinsc 100 de ani de la nașterea sa. În lumea protestantă din România evenimentul a stârnit oarece vâlvă, dar consider că o asemenea aniversare ar fi bine-meritat un interes mult mai mare. Richard Wurmbrand a fost propus inițial pe lista celor mai importanți 10 români care au influențat lumea, dar numele a fost repede șters de pe listă. Nu orice nume este pe placul majorității care face încă legea în detrimentul valorii și al adevărului. Dar, măcar a fost o tentativă.

Afacerea a pornit în clipa în care cântecul a început să aibă ascultători. Nu mă refer la melomanii voluntari și care ascultau de plăcere, sau ad libitum, cum s-ar spune, ci la ascultătorii profesioniști, dotați din tălpi până în creștet cu tehnica necesară ascultării telefoanelor și a ascultării de la distanță chiar și a convorbirilor în șoaptă în spații închise, pentru că spații deschise începuseră să nu mai prea fie. Cântecul preferat de băieții de la tehnic, era de fapt un scâncet ușor, la început în Si Minor...cum că lucrurile nu ar fi prea bune și conforme cu ceea ce ni se spunea de la tribuna oficială, sfârșind în cele din urmă cu un hooo în Do major, prelung și convingător, pe care tovarășul a avut ocazia să-l asculte chiar în direct, de la balconul fatal. A urmat finalul razant înțepenit la Târgoviște, capitală a decapitării multor domni și domnițe.