Deşi oficial nu face politică, în aceste zile, Biserica este curtată ca o fată mare.
Peţitorii sunt nimeni alţii decât cei înscrişi în campania electorală pentru funcţia supremă în stat, aceea de preşedinte al României. Pe undeva, acest gest este unul firesc. Nu poţi fi insensibil la o „armată” de aproape 15.000 de preoţi, care sunt lideri informali în comunităţile pe care le conduc. Nu poţi să neglijezi factorul religios într-o ţară eminamente creştină, indiferent de confesiune. De aici şi evlavia care- i loveşte periodic înaintea alegerilor pe politicieni. E un gest aproape sinucigaş din punct de vedere politic să nu te vadă poporul drept-credincios cum îţi faci cruci mari călugăreşti şi participi pios, precum ultima babă din sat, la tainele Bisericii.
Cei doi principali candidaţi, Traian Băsescu şi Mircea Geoană, au abordat relaţia cu Biserica Ortodoxă diferit. Actualul preşedinte, Traian Băsescu, s-a mulţumit cu clasicele „băi de mulţime” în preajma unor evenimente religioase precum marile praznice sau în scă unări de noi ierarhi. Gafele sale - care demonstrează lipsa unor consilieri de valoare - au părut trecute cu vederea de ierarhia ortodoxă. După doi preşedinţi nu prea duşi la Biserică, Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, episcopii s-au simţit măguliţi de atenţia preşedintelui. I s-au şters cu buretele declaraţiile din faţa altarului, cele privind numărul de homosexuali din România sau cea potrivit căreia nu are nevoie de intermediari pentru a crede în Dumnezeu! Cu toate acestea, există destui ierarhi care mustăcesc la auzul cuvântului Băsescu şi nu uită că acesta a avut un rol important în circul cu CNSAS-ul şi dosarele clerului.
Mircea Geoană a abordat o altă strategie, mult mai simplă. El participă, ca simplu credincios - şi nu de ieri, de azi - la diverse slujbe în ţară. În schimb, la orice deplasare în teritoriu, Geoană nu uită să aibă o întâlnire informală cu liderii religioşi locali şi notează conştiincios care sunt problemele de care se lovesc.
Nu ştiu care va fi rezultatul acestei influenţări pozitive a Bisericii. Ştiu doar că Patriarhul se păstrează, spre cinstea lui, într-o tăcută şi sobră independenţă. Şi mai ştiu că, in diferent de regim politic, Biserica şi-a văzut întotdeauna de drumul ei. Deşi mulţi au promis marea cu sarea, trebuie să aibă grijă la Biserică. Pentru că ea nu-şi vede decât de pro priile sale interese. Rămâne vorba de duh a unui episcop, pe care l-am sunat după un scrutin electoral: „Cu cine ai votat, Prea Sfinţite?” „Cum cu cine, frăţia ta? Cu cine a ieşit”.
Dincolo de glumă, aşa cum îmi dezvăluia un ierarh, Biserica este cu mult deasupra tuturor: „Ea lucrează cu veşnicia, nu cu pigmeii aştia de politicieni”.
Sursa: EVZ
