Autorii Tim LaHaye şi Craig Parshall susţin că administraţia Obama desfiinţează libertatea religioasă prin redefinirea ei, anunţă The Christian Post. Cei doi au atras atenţia că oficialii de la Casa Albă vorbesc mai degrabă despre „libertatea de închinare" decât despre „libertatea religioasă". Expresia „libertate de închinare" s-a regăsit frecvent în discursurile lui Barack Obama şi ale lui Hillary Clinton, în ultimele luni. Comisia Americană pentru Libertate Religioasă Internaţională a cerut Casei Albe să revină la discursul public despre libertatea religioasă, pentru ca să confirme în acest fel angajamentul de a lupta pentru apărarea libertăţii de conştiinţă, gândire şi religie.
LaHaye şi Parshall cred că expresia „libertate de închinare" se îndepărtează de spiritul primului amendament al Constituţiei SUA. Conform legilor internaţionale, „închinarea" este un drept limitat şi exclude libertatea prezentării publice a Evangheliei. Autorii au amintit că, în 1997, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a permis acuzarea creştinilor pentru eforturile lor de evanghelizare.
sursa:www.semneletimpului.ro
Set as favorite
Hits: 520
Comments (0)

Write comment









