Deşi oficial nu face politică, în aceste zile, Biserica este curtată ca o fată mare.
Peţitorii sunt nimeni alţii decât cei înscrişi în campania electorală pentru funcţia supremă în stat, aceea de preşedinte al României. Pe undeva, acest gest este unul firesc. Nu poţi fi insensibil la o „armată” de aproape 15.000 de preoţi, care sunt lideri informali în comunităţile pe care le conduc. Nu poţi să neglijezi factorul religios într-o ţară eminamente creştină, indiferent de confesiune. De aici şi evlavia care- i loveşte periodic înaintea alegerilor pe politicieni. E un gest aproape sinucigaş din punct de vedere politic să nu te vadă poporul drept-credincios cum îţi faci cruci mari călugăreşti şi participi pios, precum ultima babă din sat, la tainele Bisericii.