Drepţii şi strâmbii, chibzuiţii şi zăltaţii, moşnegii şi nevârstnicii, şuţii şi sfinţii, căpătuiţii şi cei fără căpătâi, căftăniţii şi scăpătaţii, sperjurii şi mărturisitorii, brejii şi năvlegii, lămuriţii şi întunericiţii, râvnacii şi trândavii, barzii şi pizmaşii Puterii, cârtitorii şi slugoşii; trestii gânditoare şi bestii gânditoare în devălmăşie. Din palate, din bordeie, din canale, de sub poduri, din pristoluri, din capişti, din grădini înmiresmate, din smârcuri.
Strânsură şi euharistie. Ca în lacul Siloamului, e loc pentru fiecare în biserică. Iisus Hristos e Dumnezeul mântuirii tuturor.