Majesty

Într-o zi primesc un telefon. Mă luptam cu mine însumi dacă să răspund sau nu. Nu mare mi-a fost mirarea când persoana de la capătul celălalt al “firului” îmi spune: “Ştii bine cu cine vorbeşti!” Nu vă cunosc, îi răspund rece. Aş fi vrut să mai zic ceva, dar nu mai aveam cui. Acea persoana mă cunoaştea mai bine decât mă cunoşteam eu pe mine. Chiar ştiam cine sunt? Mă pregătisem să arunc cu piatra în mine ca în vechime nu pentru că aş fi făcut ceva rău ci  pentru că dacă ajunsesem să nu mă mai cunosc, puteam fi în stare de orice. Persoana care mă sunase nu o văzusem niciodată dar cum bine îmi spusese, ştiam cu cine vorbesc. Schimbasem câteva cuvinte, îmi făcusem o parere despre cine avea să mă sune dar… nu era suficient. Se întâmplă deseori să vorbim cu Dumnezeu şi să nu ştim dacă vorbim cu noi înşine sau cu El. Unde apare ruptura?

Să luăm un exemplu. Avem în faţă o foaie albă şi una cu un desen cu implicaţii emoţionale. În încercarea noastră de a copia informaţia de pe o pagină pe alta ne lovim de un obstacol. Ceea ce se transferă pe pagina albă nu este dacât “conturul” desenului. Lipsesc culorile, stilul autorului şi multe alte argumente  care fac ca acea operă să fie originală. Fiecare dintre noi avem de dat la schimb nuanţe de albastru sau roz. Uneori găsim pe şevaletul colegilor detalii semnificative care ne caracterizează. Zilnic vedem şi chipuri de oameni asemenea Lui. Ne uimeşte câtă asemănare! Discuţia la telefon a continuat atunci…Era acel gen de persoană ce îţi dădea impresia că o cunoşti de o viaţă. Cu toate acestea nu avusesem suficiente informaţii pentru a o încadra  şi în grupul de oameni cărora eu le eram datoare într-un fel. Nu aveam să ofer nimic, mă simţeam în inferioritate căci trebuia să primesc fără rezerve.

Când sună telefonul mă pot gândi că este El. Nu mi-ar plăcea să vorbesc cu mine…