Majesty

Astăzi am trecut pe lângă o florărie. Vânzătoarea adusese câteva flori cu  un miros de mort. M-am revoltat, aşa cum îmi spunea cineva ieri, data viitoare voi cumpăra altceva în loc de flori! Din puţin respect voi pune masa pentru invitaţi. Uleiul din candelă e pe terminate, nimeni nu s-ar deranja la ora asta târzie să-mi dea cu împrumut. Principalul motiv pentru care ocup scaunul destinat bătrânilor din maşină este… să-mi fac mie loc. Aici e vorba de politeţe. Să vă spun cum procedez. Încă din staţie aştept. Altceva mai bun nu am de făcut, decât să aştept. Mai sunt oameni care merg. În ce direcţie o vor lua, dacă nu merg cu acelaş mijloc de transport? Mă grăbesc să trag concluziile, ca de fiecare dată. Sunt mereu în  stare de alertă când văd că nimeni nu vorbeşte coerent. Ca o fantasmă văd autobuzul care mă va duce acasă. Îl salut din priviri atunci când ajunge în dreptul meu. Aştept să coboare călătorii, acelaş lucru mi se va face şi mie, dar oare voi cobori unde trebuie? Să nu ne grăbim din nou cu sugesti. S-au închis uşile, mă văd înăuntru, ce uşurare. După mine potopul!

Câtă plictiseala e să ai în faţa ta oameni cu care să nu poţi vorbi, tot din politeţe. Domnule îmi pare rău că am nimerit pe acelaş scaun! Fie chiar şi în picioare. Am avut impresia că vreţi să vorbiţi cu mine. Îmi e suficient să tac, ştiu ce gândiţi. Tare mi-aş dori să conduc eu această fereastră de suflet. Când e deschisă sunt între doua lumi, cea de afară şi cea de lângă mine. Trasez o linie de orizont căci e mai uşor să arunci bumerangul credinţei undeva sigur. S-ar putea să mă fi rătăcit, autobuzul se retrage la autobaza Pământ. Nu mă pot certa toată ziua cu încăpătânarea mea, merg mai departe, nu ştiu unde. Îmi plac provocarile şi suspansul, numai că s-ar putea să mă văd taxată de controlorul de bilete către cer.

Nu vă supăraţi, coborâti la prima? Sunt nevoită să ţip la inimă. Coboraţi?! Parcă îmi pare rău că trec pe alt peron, în gară. Se lăsase linişte în conştiinţă. Culoarul, pe care treceau gândurile mele, nu-l mai veghea nimeni. Oare de câte ori trebuie să aleg în viaţă? Azi nu eram pe lista de hotărâri. Legile astea  umane sunt divine? Ocup un scaun, maşina îşi reia drumul ei normal. Din politete tac, dar nu pentru că ar fi cineva lângă mine, am fost singura care a ales ruta corectă.

Călătorie sigură!