Majesty

Mi-aduc şi acum aminte clipa când, lucrând într-o editură, a sunat telefonul şi o colegă a tăcut preţ de câteva secunde apoi a spus pe un ton revoltător: “Nu avem timp de jurnale personale”. Aş fi dat orice să fi fost eu editorul atunci. Mă întreb acum, pentru ce avem noi timp? Aş vrea să vă decupez ceva din istorie dar veţi ofta pentru că trecutul nu mai are gust, aş fi căzută de pe altă planetă. Haideţi să reedităm împreună ce s-a scris despre voi, e mai interesant aşa, nu? Pentru început să negociem un preţ bun cu moştenitorii, că doar ne pricepem la asta. Partea cea mai grea urmează acum, cum vom negocia cu noi? Ne răscolim prin buzunare şi punem pe masă tot mărunţişul. În schimb mâinile noastre ni se umplu cu foi volante pe care sunt ştersături, pagini goale, rânduri adăugate.

Nimic nu are sens, totul este la fel de confuz ca atunci când luăm un avion care nu duce acasă. Nu ştim de unde să începem, ar fi mai bine dacă am începe cu sfârşitul. De acolo de unde ne-am poticnit, unde am lăsat rândurile pe alte ciorne, unde am crezut că vom reveni dar nu a mai venit o altă ocazie… De ce te-ai oprit? m-am întrebat. Şi lacrimile celor dinaintea mea au pătat pagina de manuscris. Nu vroiam să mă opresc de data aceasta, am continuat cu perseverenţă, mă obişnuisem deja cu amânarea, nu mai avea efect.

Am încercat apoi un alt medicament, şi a mers. Mă lepădasem de orice încercare de a-mi promite mult, a scrie mai departe e deajuns. Când am terminat de copiat chipul Lui pe o altă foaie goală, m-am ridicat şi m-am grăbit să aleg un titlu potrivit cărţii, trebuia cumva tradus pe limba mea. Cam trei ore mi-a luat în dimineaţa aceea ca să scriu vreo câteva pagini de titluri. Unele făceau din carte un roman de aventură, altele o carte de poezii, unele o carte de muzică, altele o enciclopedie, unele adevărate drame, altele un jurnal personal. Aşa că am pus la întâmplare un nume şi pentru că eram în întârziere am lasat coperta doar cu un cuvânt … Biblia.
Irina Dragu - Majesty.ro