Majesty

Toate zilele copilăriei le port cu mine într-un jurnal. Mă aşez pe o buturugă şi recitesc din memorie câteva rânduri. Una din zile m-a marcat până astăzi. Am luat din cuier o plasă, m-am încălţat cu răbdare ca nu cumva să uit a-mi lua la revedere de la viaţa plictisitoare cu jucăriile mele fără glas. Mă bucuram că în sfârşit sunt om mare, calculat, cu o mulţime de responsabiltăţi. Pentru prima dată fusesem trimisă singură la cumpărături.
La început mi-am zis că trebuie să inspectez toată piaţa, aşa fusesem învăţată de acasă. Gândurile erau aşezate frumos la loc de cinste. Cu precizie, înţelepciunea era cântărită separat. Împachetată în ziar, ascultarea era un fel de joc pentru cei care nu aveau nici un fel de preocupări serioase, aşa că am negociat cu mine să nu mai cheltui banii pe lucruri nefolositoare.  Mă gândeam că o să-i bucur pe ai mei cu un buchet de roluri bine alese, doar fusesem destul timp spectator. Pe drumul spre casă, ameţită de mândria mea, m-am rătăcit pe nişte străzi. Îmi pierise şi vocea, când eu trebuia să fiu în formă pentru a fi de ajutor celor care aveau să mă întrebe de identitatea mea.

Era un haos în jurul meu, pământul avea urme de ruşine, aerul era îmbâcsit de supărare. Aşteptam să mă întrebe cineva ceva, dar fiecare îşi vedea de drumul lui. Mi-aş fi văzut şi eu de drumul meu, dar încotro să apuc? Cand nu mai speram nimic, am recunoscut trotuarul pe care jucam adesea şotronul. Îmi venea să decupez această bucăţică de ciment şi să o iau în buzunar, dar am lăsat-o acolo, amintirile nu mor niciodata…

Acasă mă aşteptau obiceiurile mele vechi. Eu mă schimbasem.  La masa de seară gândurile le-am ales împreună cu familia, le-am spălat şi am presarat apoi peste ele, în loc de zahar, un gram de înţelepciune. Am adormit cu teama de a nu mă pierde cumva şi în vis, dar am văzut lângă pernă, ascultarea.

Irina Dragu - Majesty.ro