Majesty

Giovanni Papini povesteşte o ilustraţie în cartea sa intitulată “Diavolul”. Pe unul din vitraliile unei catedrale este  pictată ispitirea lui Isus în pustiu, în care, spre surprinderea celor care o privesc, Diavolul este înfăţişat îmbrăcat întocmai ca un sfânt pustnic, cu sutană şi mantie, arătând mai degrabă ca un pelerin  decât ca un ispititor . Singurul indiciu asupra firii sale demonice este dat de către ciorapii săi roşii. Această imagine este copiată de fiecare dintre noi. Cel Viclean ne învaţă cum să fim loiali lui Dumnezeu.

După acest tablou să luăm şi o înregistrare audio tocmai din Eden. Se spune ca femeia iubeşte cu auzul. Deşi caseta pare deteriorată de timp, vocea celui care începe dialogul este clară şi prelucrată cu instrumente audio performante. Se cunoaşte când un lucru e de calitate. La o analiză a dialogului nu avem nimic de reproşat doar într-un singur caz, când cel intervievat nu înţelege bine subiectul discuţiei. Dar nu este cazul nostru, acest aspect ţine oricum de un alt domeniu. Derulăm caseta pentru o singură persoană care a venit mai târziu. Isus îl priveşte cu iubire pe Iuda. Acum pentru că suntem cu toţi la masă nu ne rămâne decât să ascultăm.

Ca să înţelegem mai bine ispitirea primului om să ne imaginăm două persoane care au fiecare câte o frământare. Practic nu se poartă un dialog între cele două persoane ci mai degrabă fiecare vorbeşte cu sine. A convinge pe cineva de un lucru nu înseamnă neapărat să porţi un dialog cu acea persoană, este suficient să ai un discurs bine pregătit, fără să te intereseze de ce va zice cel intervievat. Şarpele ştia foarte bine cum stau lucrurile, pentru el teoria lui Dumnezeu avea altă aplicabilitate. Aşa a fost şi în dreptul Evei. Ea nu a încercat să-l convingă pe şarpe de ceva, ci pe ea însăşi că poate Creatorul a uitat să explice mai clar ce înseamnă “moartea”, detaliu de care s-a legat cu viclenie şarpele. Ceea ce i-a dat de gol pe cei doi în faţa Creatorului a fost “frica”. Apoi a urmat cea mai bună metodă de apărare în faţa comiterii unui lucru rău, justificarea.

Întorcându-ne la ilustraţia de la început, pictorul a încercat să transmită un gând. Depinde de fiecare dintre noi cum îl pictăm pe cel rau, dacă vrem să-l punem într-o lumină pozitivă sau nu, însă mai mult decât aceasta să nu încercăm să-l ascundem cu hainele noastre crezând că se va mântui împreună cu noi şi astfel să avem  justificare pentru propria neascultare ca în Grădina Eden.