Majesty

“Pildele lui Solomon, fiul lui David, împăratul lui Israel, pentru cunoaşterea înţelepciunii şi învăţăturii, pentru înţelegerea cuvintelor minţii, pentru căpătarea  învăţăturilor de bun simţ, de dreptate de judecată şi de nepărtinire;” (Proverbe 1:1-3) Ce ciudat e Dumnezeu! Cine mai stă să asculte un flaut într-un concert de trompete? Solomon vorbeşte despre acele sfaturi spuse în momente de maximă agitaţie. “Înţelepciunea strigă unde e zarva mai mare…” Uneori am impresia că o iau razna. Aştept cuminte să înceapă discul de la capăt a nu ştiu câta oară, poate voi auzi altfel. Schimb în cele din urmă şi decorul, are legătură cu percepţia mea. Arunc sandalele Lui pline de praf, mă dezorientează.

Cum se măsoară înţelepciunea? Mulţi oameni aseamănă înţelepciunea cu fericirea. Aceasta din urmă fiind cea mai înaltă culme de atins în viaţă. Soren Kierkegaard descrie frumos această căutare a omului către adevăratele plăceri: “Majoritatea oamenilor aleargă atât de repede după plăcere, încât trec pe lângă ea.” I-am întrebat şi pe prieteni mei dacă sunt fericiţi. Se citea în răspunsurile lor o mică rezervă, ca atunci când vrei să mai cumperi ceva dar nu mai ai bani în portofel. Prea târziu, negoţul a fost făcut. Marele filozof victorian John  Stuart  Mill spunea: “Întreabă-te dacă eşti fericit, şi imediat încetezi să mai fii astfel.” Cu alte cuvinte aş interpreta, vezi ce ai ales pentru viaţa ta şi aruncă totul la gunoi. Ce înseamnă fericirea pentru cine nu vede plăcerile acestei lumii? Îmi place să merg de fiecare dată mai departe decât se vede la suprafaţă. Suntem pe vremea lui Isus într-o mulţime de oameni. La un moment dat se aude un strigat disperat: “Ai milă de noi, Fiul lui David!” Orbi vedeau mai bine decât mulţimea? Aceşti oameni au ştiut care este momentul potrivit pentru vindecare lor. În acele clipe fiecare avea un singur gând în minte. De ce nu şi eu! Dar nu ca la loterie când te încrezi în puterile şi iscusinţa ta, ci ca la Dumnezeu când nu mai ai nicio resursă.

Odată m-am îmbolnăvit din cauza prospectului. Am citit tot ca nu cumva să-mi provoc o altă boală numită neglijenţă cronică. De atunci am rămas cu o sensibilitate când mă întreb dacă sunt sănătos, tot timpul am câte ceva pentru care nu există leac. Încetaţi să mai prescrieţi altora medicamentele voastre! Fiul lui David nu a răspuns pe loc la cererile celor doi orbi. Şi asta nu pentru că Lui i-ar fi făcut plăcere să-i mai lase câteva minute pe întuneric, ci pentru a li se testa credinţa. Ei au văzut cu ochii minţii adevărul. După vindecare Isus le-a zis: “Vedeţi, să nu ştie nimeni.” Ei nu au respectat întocmai cum li s-a zis. Mai poţi opri un om fericit să se exprime? Nu era genul de fericire pe care o ai când ai primit un lucru mult asteptat, caci astfel mandria ar fi incoltit. Eu cred că fericirea celor doi orbi  se aseamănă cu mântuirea.  Să suporţi batjocura din partea oamenilor şi totuşi să crezi că într-o zi cineva îţi va aduce liberare de acest jug. Se poate ca în anumite zile aceşti bolnavi să se fi supărat pe Dumnezeu pentru starea în care se aflau, aici creştea credinţa lor. La început au învăţat răbdarea, apoi au perseverat. În cele din urma li s-au deschis ochi. Am stat şi eu pe întuneric câteva ore în plină zi. Ştiam că voi vedea lumina din clipă în clipă, nu mă agitam căci vedeam cumva  peste acele momente.