Autorii unor cărţi ajung să fie personaje. Avem exemplul lui Isus, cel care a ştiut din ce suntem făcuţi pentru că a participat la scrierea “Cărţii naturii”. E uşor să alunecam spre anumite extreme pentru că suntem oameni, însă aceasta nu e cea mai bună justificare. Personajul Isus a fost real. Mi-a luat ceva timp să mă identific în paginile citite. Odată m-am pomenit că scriu şi eu. Era un fel de corectură la ceea ce citisem. Cineva mi-a atras atenţia că trebuie să citesc mai atent. Eram sigură că îmi cunosc suficient meseria. Atunci mi s-a zis cu o voce gravă: Citeşte mai rar, nu îţi forma o imagine de ansamblu! Nu eram la capătul surprizelor. Altădată am luat cuvântul în faţa unei mulţimi de oameni. Se uitau la mine de parcă urma să rostesc ceva extraordinar. Am vorbit despre cărţile pe care “nu le citisem” niciodată. Nimeni nu s-a prins de această practică a mea. După ceva timp mi-a fost atât de ruşine că am hotărât să tac. Oare trebuia să mulţumesc pe cineva din sală?
Cartea nu este un obiect fix, aşa că putem spune orice. Chiar oricum, oricând? Da… şi nu. Atunci? Ne comportam de parcă am fi îndrăgostiţi de cei din jurul nostru. Avem grijă să spunem cuvinte care “ating”. Ne propune să ţinem minte cât mai multe expresii preferate de cei dragi, şi când vine momentul ieşim în faţă. Expresia feţei lor ne ofera un fel de satisfacţie, cel mai bun premiu pe care îl putem primii vreodată pe pământ. Biblia este privită ca o “carte-ecran”. E normal fenomenul care se întâmplă, fiecare venim cu păreri diferite. A ne depărta atât de mult de înţeles, încât să dăm dovadă că nu am citit din ea, e un drum lung şi prăpăstios.
Să aveţi grijă cum citiţi, puteţi să vă accidentaţi… foarte grav.
Set as favorite
Hits: 421
Comments (0)

Write comment
Sambata 





