Sambata Hai la joacă! mă stresa, ca un ghimpe în călcâi, satisfacţia de a păcăli pe prietenii mei. Ceea ce nu ştiam eu, mă aveam adversar chiar pe mine.
Îmi aduc aminte de jocul copilăriei mele. Nu îmi plăcea deloc când, pe neştiute, rămâneam pe întuneric. Nu era o pedeapsă ci un mod de aţi arăta simpatia faţă de cel de lângă tine. Dar ce fel de simpatie era, dacă următorul pas era să urci sau să cobori o treaptă? A merge cu ochii închişi înseamnă încredere, care vine prin cunoaştere. Când îi cerem lui Dumnezeu ceva, avem încredere că El ne va răspunde dar nu-L cunoaştem, si aşa ajungem să nu-L înţelegem. Unii dintre noi întoarcem spatele sfaturilor de la amvon, pentru că altfel nu se vede de ce plecăm acasă de parcă nu am fi auzit niciodată apelul. Restul…e să ne prefacem că vedem prin simţurile noastre. E si asta o provocare, dar dacă rămânem de tot pe întuneric?
Râdeam pe săturate la imaginea celor păcăliti de neatenţie. Era doar o fracţiune de secundă şi trebuia să-ţi imaginezi că eşti în altă ţară. Am visat şi eu mult timp şi încă mă mai surprind că visez şi azi. Ceva nu e bine, îmi zic. Şi completarea vine după câteva ore, postul de rob nu îmi va mai fi dat mie niciodată, pentru că am refuzat oferta. Nu îmi rămâne decât această slujbă, să refuz de acum încolo orice îmi va provoca discomfort. Analizând la rece îmi dau seama că eu nu am fost potrivită pentru a mă umili ci pentru a fi mereu la înălţime. Şi aşa începe o nouă aventură. Am căzut de câteva ori în trecut tocmai de la etajul zece. Fusese un efort considerabil ca să ajung sus. M-aş fi mulţumit cu un etaj inferior mie, ar fi fost mai puţine daune morale. Victima nu am fost decât eu, dar e suficient ca să râd.
Te vezi păcalit cumva de faptul că esti pus la spărtură? Eşti acolo pentru a nu fi singurul păcătos de pe pământ. Nu te mai uita la ceilalţi, crezi că e mare diferenţă? Nu te mulţumi cu etajele construite de oameni, fii la înălţimea cerului.
Irina Dragu - Majesty.ro
Set as favorite
Hits: 315
Comments (0)
Write comment
