Majesty

Ador dezacordurile de orice tip. E ceva care zgârie şi ne face vulnerabili. Uşor peste toanele noastre se rostogolesşte tencuiala din care suntem făcuţi. Da, suntem nişte pereţi care ne schimbăm în funcţie de lumina ce cade, dilatând şi mai mult petele care ies în evidenţă. Ameţiţi de adaptările plasticizate ne trădăm unii pe alţii încercând diferite eschivări banale. Mă atrag neînţelegerile dintre pământeni, aşa îmi dau seama cine sunt. Culeg fiecare detaliu de ură, planific o avalanşă şi când e momentul, începe distracţia. Nu o să vă vină să credeţi, există şi un soi de oameni care pleacă capul de parcă ei ar fi vinovaţi de o explozie. În arhive nu am documente care să-mi arate că ar avea ceva probleme de sănătate. De ce ar încerca cineva să-şi arunce invidia la gunoi? ar putea măcar să o vândă la un preţ de nimic, aşa ar mai fi cineva câştigat în avans. Studiez în continuare cazul acesta clasat, trebuie să aibă o rezolvare plauzibilă.
Acelaş drum îl văd în fiecare zi, ştrangulat de paşii grabiţi, dimineaţa. Mai spre prânz mă întorc ca să cercetez câte bucăţi de om şi-au lăsat amprentele pe cimentul puţin încălzit de soare. Îndrăznesc o mică conversaţie cu mine însumi ca să fiu împăcată că nu m-am trezit o alta după o noapte în care nu am vegheat. Sunt mulţumită de starea mea, dacă nu, voi împrumuta gesturi, din neştiinţă de la cei pe care nu-i cunosc bine, din pricina prejudecăţilor. Şi aşa mai mut o piesă de şah. Arunc o privire la adversar, mă liniştesc, e mai calm ca niciodată. Am început cu dreptul azi. Îmi colorez puţin faţa cu zâmbet şi amabilitate, nu pentru că nu le-aş avea, e recomandat să fie artificial ca să se vadă strident.

Îmi plac cărţile aerisite, ca un culoar pe care treci fără să te împotmoleşti în rânduri pline de litere uriaşe. Asemăn paginile cu streaşina unei case, sub ţiglele aşezate în ordine e camera mea. Când citesc mă asemăn cu o bufniţă care întoarce capul în toate felurile, e normal, doar Cuvântul se înţelege pe el însuşi. Închid cartea şi mă cutremur de parcă cineva mi-ar lua-o. Îl văd adesea pe Dumnezeu scriind, cu o mână cât cerul. Astept nerăbdătoare, a nu ştiu câta oară nu înţeleg. Dumnezeu scrijeleşte pe o tablă numele meu. Ce o fi fost aşa de greu! Primesc deseori palme zdravene peste suflet, sunt un continuu dezacord. Important e că am două umbre în spatele meu.
Nu se poate! Ce-au păţit străzile? A plouat cu zeamă de lămâie, totul e acid. O tânără se uită la mine urât, un copil are un teanc de dosare şi urcă treptele unui tribunal, o bătrână aleargă şi sare şotronul. M-am luat şi eu după un politist şi am început să gesticulez. Mi se arată că trebuie să merg în acelaş ritm cu maşinile dar pe drum, nu pe trotuar. Am întrat într-un magazin să-mi trag sufletul, m-am înfipt în primul ziar cu poze mari. Trăiam într-un război religios, era perioada în care fiecare putea să dea spargere la conştiinţa oricui.
Tăcerea mă apăsa. În alertă erau doar geamurile pe care le mai auzeam că se sparg, de parcă aveau suflare, cei care le provocau erau numai cioburi. Sarcastic mă alimentam cu negocierea comportamentului meu, pe care îl ştiam că va izbucni în a face dreptate. Ca la Sodoma şi Gomora, afacerile erau încheiate, plăţile făcute. Aud cum sună telefonul meu din geantă şi mă grăbesc să răspund. Era mai degrabă un cod decât un număr, pentru că era format din cifre şi litere. Am răspuns, singurul mod de a afla de haosul înstalat şi în mine. La capătul celălalt al undelor o persoană speriată îmi dă o adresă. Înainte să termin primul cuvânt, mi se răspunde cu sunetul întrerupt de fiecare dată la jumătate de secundă, ca nişte puncte de suspensie.

Irina Dragu - Majesty.ro

Comments (2)

Name

Email

Title

Comment

smaller | bigger

Add Comment