Majesty

Când am deschis ochii mă aflam în mijlocul unor dezbateri religioase. Le-am lăsat privitorilor cele câteva secunde, care le trebuiau ca să-mi arate indiferenţa lor. Parcă eram într-un borcan cu clei. Încercam să scap. Cu cât mă apropiam mai mult de mesaj o forţă nevăzută mă aducea în acelaşi loc unde căzusem prima oară. Voi merge în genunchi  până dimineaţă. Ştiam că au talent să arate cu degetul dar de data aceasta au întrecut măsura, m-au pus la zid, nu ca  un premiu ci ca un lucru de care vrei să scapi şi peste care lipeşti orice deasupra.  Am văzut şi partea buna a unui produs expirat, nu eram încă la gunoi.

E greu de închipuit cum mai poate cineva lupta când este doborât la pământ. Şi aici vine varianta Lui. Nu părea că citează de undeva căci o spunea prea direct, asta se întâmplă doar acelora care au trăit fără retuşuri. Uite vezi, şi lăsă o pauză suficientă pentru ca efectul vocii Lui calme să ajungă la mine. Vezi aceste imagini… Discuţia noastră este trunchiată de un anunţ mai puţin obişnuit. “Toţi cei care poartă măşti de plastic sunt rugaţi să treacă pe la recepţie pentru a se legitima”. Dar nu înţeleg! Nu sunt aceiaşi? Pentru cer da, îmi răspunde aceaşi voce, pentru ei nu. Atunci m-am  adresat cu mare interes primei persoane pe care am întâlnit-o. Cum arăt? Bărbatul nu a schiţat nici  măcar un zâmbet ca răspuns, a trecut mai departe. M-a cuprins o spaimă când, mâna acelui bărbat m-a atins. Credeam că mi s-a părut şi nu am mai facut efortul să mă întorc. Spre uimirea mea am auzit o voce puternică care m-a mustrat: Nu te cunosc. Atunci am fugit la prima oglindă în care Îl zărisem pe El. Când ne-am intersectat privirile în oglindă am înţeles cine eram. Despre aceste imagini era vorba… mi-am spus în gând atât de tare cât să-mi trezesc conştiinţa.  

La recepţie câteva cuvinte scrise din aur, gravate în marmură albă, mi-au atras atenţia: De ce aştepţi pe peron? Trenul tău este deja în staţie! Aş fi vrut să cer mai multe lămuriri cu privire la text. Am tăcut pentru că era rândul meu. Din spatele ghişeului o tânără întreabă în ce direcţie vreau să merg. Nu mă aflam în gară şi nici în vreun aeroport sau agenţie de turism. Nu cumva  este o greşeala? urma să fie răspunsul meu. În această clipă de nedumerire Domnul din oglindă, care trecea pe lângă mine, a completat pentru mine raspunsul: Merge cu Mine. Ştiind că este nevoie ca şi eu să înţeleg  mi-a întins un bilet pe care scria: “Vei merge cu Mine acolo unde vei vrea tu” şi urma un spaţiu punctat care trebuia completat. Acest bilet semăna mai degraba cu un cec în alb căci puteam cere orice şi se îndeplinea. Îmi veneau în minte o mulţime de locuri cu munţi şi cascade de ape, oraşe celebre. Apoi mă gândeam că mi-aş putea permite să stau chiar şi cu preşendinţi de ţări în aceleaşi reşedinţe. Că pot să aleg să-mi cheltui averea  mergând la toţi scriitorii acestui pământ sau să mă apuc să învaţ să cânt la toate instrumentele muzicale. Un singur loc le îndeplinea pe toate. Biletul era aşezat la picioarele mele ca un cadou care mă astepta să-l deschid. În timp ce mă aplecam spre el mâ gândeam la decizia pe care o luasem, ca şi cum eu aş fi fost judecătorul universului. Am auzit şi acel ciocanel care  încheie orice proces. Dezbaterea religioasă luase sfârşit. Cu majuscule am scris destinaţia mea.
 Voi merge în cer!