Cu toţii ne pricepem la păreri dar nu suntem specialişti. Unde este maximul la care putem ajunge? Îmi place foarte mult o ilustraţie cu un profesor care se foloseste de un examen pentru a transmite elevilor săi o lecţie preţioasă de viaţă. Ajuns la catedră, profesorul studiază feţele îngheţate ale elevilor săi,  ar vrea să treacă el examenul în locul lor, dar de data aceasta fiecare are de învăţat ceva.

Ai simţit că eşti eficient, că înaintezi, că ai uneori rezultate vizibile, spectaculoase, multe sute de cărări tăiate în junglă, dar că toate acestea nu duc nicăieri, nu te fac fericit, ci mai degrabă te zleiesc de vitalitate, de sănătate, de relaţiile pe care le ai? ne intreaba renumitul om de afaceri Balogh Ottó în cartea sa “Plan de evadare”. Acesta povesteşte o întâmplare.

Giovanni Papini povesteşte o ilustraţie în cartea sa intitulată “Diavolul”. Pe unul din vitraliile unei catedrale este  pictată ispitirea lui Isus în pustiu, în care, spre surprinderea celor care o privesc, Diavolul este înfăţişat îmbrăcat întocmai ca un sfânt pustnic, cu sutană şi mantie, arătând mai degrabă ca un pelerin  decât ca un ispititor

“Pildele lui Solomon, fiul lui David, împăratul lui Israel, pentru cunoaşterea înţelepciunii şi învăţăturii, pentru înţelegerea cuvintelor minţii, pentru căpătarea  învăţăturilor de bun simţ, de dreptate de judecată şi de nepărtinire;” (Proverbe 1:1-3)

Când am deschis ochii mă aflam în mijlocul unor dezbateri religioase. Le-am lăsat privitorilor cele câteva secunde, care le trebuiau ca să-mi arate indiferenţa lor. Parcă eram într-un borcan cu clei. Încercam să scap. Cu cât mă apropiam mai mult de mesaj o forţă nevăzută mă aducea în acelaşi loc unde căzusem prima oară.