Arată ca o căpşună care încă nu s-a copt, întrucât este albă. Doar seminţele păstrează culoarea roşie normală a fructului de primăvară. În realitate, este o nouă specie de căpşună care a fost deja pusă în vânzare pe piaţa din Marea Britanie.
Denumit "anaşună" (pineberry), fructul combină aspectul şi textura căpşunelor cu gustul şi mirosul foarte asemănător ananasului.
Noul fruct este crescut în sere. Pornesc de la o culoare verde şi ajung la alb, atunci când sunt coapte.
"Anaşuna" a fost descoperită în sălbăticiile din America de Sud şi salvată de la extincţie de fermierii olandezi. Este mai mică decât căpşuna obişnuită, măsurând între 15-23mm.
În Marea Britanie au intrat deja pe piaţă şi vor costa iniţial 2.99 lire sterline / 125 de grame.
Alte fructe recent intrate în vânzare în Marea Britanie sunt şi "zmeurşunele" (strasberry), o combinaţie între căpşună şi zmeură.
Căpşunile obişnuite, crescute la nivel industrial, provin dintr-o încrucişare a mai multe varietăţi din America de Nord şi de Sud. Acestea au înlocuit rapid căpşunile alpine crescute în Europa încă din timpurile romane.
Sursa: realitatea.net










