Majesty

Home Stiri Mediu Munţii Retezat au ajuns la un pas de semifinală

Munţii Retezat au ajuns la un pas de semifinală

UN PICIOR DE RAI. Masivul Retezat e ca o colecţie de minunăţii, de la creste şi văi impresionante, la lacuri incredibile şi vegetaţie de poveste.În competiţia pentru cele şapte minuni naturale ale lumii, Retezatul ocupă locul 12 la categoria „Parcuri naturale”. Doar primele 11 clasate din fiecare categorie ajung în etapa următoare. Parcul Naţional Retezat are şanse să treacă în semifinala competiţiei internaţionale în urma căreia vor fi desemnate noile minuni naturale ale lumii. Parcul Retezat se află acum la doar un pas de "calificare", cu patru zile înainte de încheierea acestei etape. Cel mai vechi parc natural din ţară, Retezatul este singurul obiectiv turistic autohton rămas în cursă (au mai fost nominalizate Delta Dunării şi Gheţarul Scărişoara).


 Retezatul mai poate fi votat până în noaptea de marţi spre miercuri la ora 2.00 (ora 24 GMT) pe siteul http://www.new7wonders.com/ sau telefonic, formând 0041.77.312.404, apoi codul pentru Retezat - 541.

„Zilele acestea mai facem ce putem pentru a spori numărul de voturi pentru Retezat. Ar fi minunat să intre în faza semifinală a selecţiei. Modalităţile de vot sunt explicate şi pe site-ul nostru (www. retezat.ro). Ne contactează foarte mulţi oameni care au nelămuriri despre cum pot sprijini Retezatul în competiţie. Păcat că linia telefonică funcţionează greoi.

Totuşi, sperăm până în ultima clipă că Retezatul va mai urca măcar un loc în clasament. Chiar dacă nu se va întâmpla asta, suntem mulţumiţi că această participare într-o campanie internaţională importantă le-a mai adus aminte diferitelor instituţii că în România mai există şi arii naturale protejate, care au nevoie de sprijin şi atenţie”, spune Florina Crişan, purtătorul de cuvânt al Parcului Naţional.

Directorul Administraţiei Parcului, Zoran Acimov, împărtăşeşte optimismul moderat: „Am primit un spri jin impresionant din partea mass-media”.

Amazonul, descalificat?

Regulamentul competiţiei derulate de New 7 Wonders Foundation (aceeaşi organizaţie care în 2007 a finalizat campania mondială pentru desemnarea celor şapte minuni contemporane ridicate de mâna omului) prevede că fiecare nominalizare trebuie să aibă un comitet oficial de susţinere. În cazul obiectivelor transfrontaliere, fiecare ţară pe care se află o parte din respectiva nominalizare trebuie să înfiinţeze câte un comitet oficial de susţinere.

În cazul Amazonului însă (fluviul trece prin Bolivia, Brazilia, Columbia, Ecuador, Guiana Franceză, Guyana, Peru, Surinam şi Venezuela), nu s-a reuşit acest lucru.

Astfel, dacă se va aplica litera regulamentului, Amazonul va fi descalificat, iar Retezatul ar putea urca o poziţie în clasament. Dar susţinerea prin noi voturi, în zilele următoare, rămâne esenţială.

Încă două etape


Dintre cele 77 de nominalizări care vor rămâne în cursă după data de 7 iulie, un comitet de specialişti condus de Frederico Mayor, fostul director general al UNESCO, va selecta cele 28 de finaliste.

Începând cu 21 iulie, anul acesta, obiectivele ajunse în finală vor fi din nou supuse votului, pe internet şi prin telefon. Această ultimă fază a selecţiei va dura până în 2011.

 

Sursa:Evz.ro

Comments (0)Add Comment

Write comment
smaller | bigger

busy
 
Doneaza

In obiectiv

credinta
COPIII RUSINII

Majesty Toolbar

Majesty Toolbar

MajestyRSS

MajestyRSS

Acum ascultati:

Majesty Tv

Oameni si Perspective - cu Marius Stanescu

Altar de Seara - cu Petre Danci

Oxigen - cu Edi Constantinescu

Vrei sa fii editor

Sample image

Dacă vrei să fii, mai mult decât consumator, trimite la adresa contact(At)majesty.ro. o selectie de lucrări (poezie sau proza scurtă), o fotografie, şi câteva date biografice.

Noi vom prezenta prin câteva observaţii critice pachetul propus de tine şi vom mai acoperi astfel cu frumos nişte gropi din sufletele celor ce caută mai adânc.

Login