Cu 6 milioane de ani inaintea nasterii marelui sculptor Constantin Brancusi, natura isi crea, nu departe de locul lui natal, propriile „Domnisoare Pogany”. Li se spune trovanti, dar numele care s-a incetatenit in randul localnicilor este „pietre care cresc”.
O lume de piatra
In apropiere de drumul care leaga Ramnicu Valcea de Targu Jiu, in comuna valceana Costesti, natura a creat unele dintre cele mai surprinzatoare sculpturi de piatra. Forme bizare, milimetrice sau de dimensiunea unui om, continua sa iasa la iveala pe masura ce oamenii exploateaza nisipul din cariera. In jurul balatrucilor sau dorobantilor, cum ii mai numesc localnicii, s-a tesut un adevarat folclor: unii spun ca bolovanii ar avea origini supranaturale, altii ca ar fi marturii ale existentei unor civilizatii extraterestre superioare.
Topirea calotei glaciare, care duce la cresterea nivelului marilor, pune in pericol arhipelagul indonezian. Dintre cele 17.000 de insule, cate sunt in total, 2.000 vor fi acoperite de ape in urmatorii 40 de ani. Dupa estimarile oceanologilor, primele dintre ele vor disparea chiar mai repede, adica in doua decenii.
Un fenomen aproape imposibil a reintrat in atentia oamenilor de stiinta dupa 107 ani. In 1901 s-a produs in Marea Neagra ultimul val nimicitor. Nu exista prea multe indicii despre ce s-a petrecut atunci, insa, cel putin teoretic, o astfel de nenorocire poate lovi coastele Marii Negre.
Oamenii de ştiinţă au descoperit o nouă boală care se transmite de la şobolani la oameni prin intermediul puricilor. Boala este asemănătoare ca mod de răspândire ciumei.
1.000 de oglinzi si un turn imens vor capta energia solara si o vor transfera catre alimentarea a 11.000 de locuinte din apropierea orasului spaniol Sevilla. 







