Tef 3,17 - va tacea in dragostea Lui
Vine o vreme cand cea mai curata exprimare a comuniunii e tacerea.
Tacerea mamei langa copilasul dormind linistit. Tacerea iubitilor ce se privesc adanc in ochi. Farmecul ce ii inconjoara transcende sunetul si vorba asezand peste ei aripile tacerii. Neauzit si nerostit incepe un dialog al ochilor si al mainilor.
Nu e nimic pasional si nici sentimental aici pentru ca desigur dialogul dintre cele doua fiinte are mai degraba componente cognitive decat afective desi nu le exclude pe acestea. Pasionalul si afectivul dau culoare tacerii dar baza ei este o profunda cunoastere. E doar un nivel superior de comunicare. Tacerea vine ca un corolar al limbajului.
Sunt generali si sefi de stat sau de corporatii care isi cunosc atat de bine sistemul si aparatul de lucru, oamenii din subordine cu care lucreaza, iar acestia atat de bine colaboreaza ca nu au nevoie de vorbe pentru a intelege ce e de facut. Un gest, o privire e de ajuns. Tacerea ca forma de comanda e apanajul celor putenici. Aceasta tacere impune respect.
Ca atunci cand tatal, cu o privire potoleste agitatia micutului in timp ce educatoare nu a putut sa il puna la punct cu atatea pedepse. La autoritate se adauga aici si multa partasie si iubire. Ca adica acest tata a stat ceva vreme cu acest copil in brate, iubindu-l in tacere si punandu-i mica lui mana in mana lui aspra. Ca adica a intarziat ceva mai mult cu el in rugaciune pe limba lui sau depanand povesti cu zane si apostoli inante de alipirea genelor. Tacerea acestea iubitoare dar mareata naste tacere. Cel mic tace in fata celui mare datorita iubirii din tacerea lui. Vad aici regalitate, noblete ce par sa fie percepute doar de ingeri.
Si cand ma gandesc la atat de deranjanta atmosfera din cadrul liturgic al multor biserici locale mi se umple fata de rusine. Fac parte din tumult , zgomot si galagie. Cat de departe sunt de aceasta noblete a tacerii.
NU ma numar printre cei ce apreciaza tacerea catedralelor. MI se pare rece, neprimitoare si golita de continut. Nu asa inteleg sfintenia ingerilor. Ii vad pe ingeri mai aproape de jocul nevinovat al micutilor copii decat in serenitatea marilor catedrale. Desigur meditatia, drumul catre sine prin Divinitate si rugaciunea se petrec doar in tacere. Dar aceasta e mai degraba experienta camarutei decat a catedralei.
Multe razboaie dar si afaceri de incredibil succes s-au solutionat in urma unor sfatuiri de mare taina in care nu vorbele au cantarit ci tacerile. Mecanismul e cel putin paradoxal. Cel mai galagios in argumentare pierdea teren in timp ce cel tacut era urmat.
Exista argumente puternice in alocutiuni logice, in retorici si omiletici inalte dar sunt si momente ale tacerii care au slujit ca argument suprem. E forta de penetrare a celui ca stie sa traiasca frumos nu doar sa vorbeasca frumos. Iata argumentul tacerii.
La tradarea lui Petru ceea ce l-a schimbat si l-a facut sa planga cu amar a fost privirea Lui. Tacerea Lui in ceea ce priveste aceasta ultima experienta a lui Petru e incredibila. Pentru Petru cel vorbaret nu exista relatat in Evanghelii nici macar o vorba de dojana. Doar o privire. Atat. De parca Mantuitorul arunca in lupta ultimul lui argument, cel mai puternic, cel mai frumos, fata de acest incapatanat ucenic ce se opune sa priceapa in galagioasa lui manifestare si fiintare cine este EL, Mesia. Dupa trei ani si jumatate de argumente si predicare la tradare Isus raspunde cu o privire plina de iubire. Nici macar un cuvant. Si cat de bine a functionat.
Dar mai frumos decat tot si decat toate mi se pare mie a fi tacerea Crucii. NU s-au spus multe cuvinte acolo si cele care s-au rostit au un adanc mesaj. Dar mai mult chiar decat putinele cuvinte, edificatoare au fost tacerile Lui. Poate ca asta a schimbat inima talharului pocait. Cand la scuipat si pumni ridicati, la blesteme si cuvinte grele, demonice chiar, Isus raspunde cu tacere, vad in aceasta masura iubirii Lui. Ascendenta Acesteia. Tacerea supremei iubiri. Mielul care nu deschide gura si care in tacere isi aduce jertfa este argumentul care imi umple fata de rusine.
Cine sunt eu sa mai vorbesc! Ce cuvinte se mai pot spune! Fiecare cuvant e atat de ieftin, fiecare vorba e atat de saraca! Cele ce mai pot fi cu adevarat relevante sunt doar acele cuvinte de totala recunostinta si suprema adoratie! In rest, doar tacere…
Ma intreb uimit cand o voi urma…
Marius Epure - Majesty.ro
