Majesty

Lumi paralele

Un supravietuitor

As vrea sa-mi cer iertare.
Pentru ignoranta mea, pentru egoismul meu si pentru detasarea mea. Sa va spun si de ce. Nu e vorba de o falsa modestie sau de umilinta publica.
 Saptamina trecuta mi-au fost de ajuns 10 minute ca sa vad ca nici unul din motivele pe care le-as invoca drept probleme si greutati ale vietii nu poate sta   fata in fata cu ceea ce mi-a fost dat sa aud.
Era vineri la prinz, ora se terminase si vad ca unul din elevi ramine in clasa dupa ce toti au plecat.
“ Ma scuzati, aveti citeva minute ? ”  
“Sigur”, i-am raspuns, gindindu-ma ca vrea sa-i clarific anumite notiuni din lectie.
“ Stiti, am probleme mari...” si incepe sa-si spuna povestea vietii.
Pe masura ce ascultam, aveam senzatia ca aud o piesa de teatru la radio si ca omul din fata mea citeste doar un scenariu. Are un an de cind e in Canada, a venit cind avea 17 ani si nu cu familia, nu cu planuri de viitor si cu cont in banca. A fugit din Congo ca sa-si scape viata. In ziua cind si-a vazut pentru ultima oara familia erau cu totii acasa. S-au trezit inconjurati de soldati si amenintati cu armele.
“ Ne-au scos afara, pe mine, pe tata si pe fratele meu . Soldatii care erau in casa le-au violat pe mama si pe sora mea, timp in care tata si cu mine nu am putut misca,ne-ar fi ucis pe loc. “

In timp ce povestea, ii tremura vocea si isi gasea greu cuvintele.
“Eu am fugit pina la urma si m-am adapostit la preotul satului. Dupa ceva timp, preotul mi-a facut rost de acte si de bani si am venit aici. Cu mama mai vorbesc uneori. Dar de tata si de fratele meu nu mai stim nimic, nici daca mai sint in viata. “
Avea o fata senina dar foarte trista si nu si-a pierdut nici o clipa zimbetul amar.
Locuieste singur intr-o garsoniera, are grija de toate, guvernul ii da bani de chirie, isi mai suplimenteaza veniturile lucrind ca vinzator in week-end la supermarket. Vrea sa termine scoala si sa isi cotinue studiile la universitate. Are alt gen de probleme decit cele materiale.
 “ Mi-e frica de venirea serii. Cind stiu ca trebuie sa dorm, nu mai suport ideea sa am iar acelasi cosmar cu ai mei. Imi rasuna in minte atit de viu tipetele mamei si ale surorii mele.”

Am simtit ca string fara sa vreau creionul in mina pentru a-mi putea stapini emotiile.
Si Remy, caci asa il chema, continua:
“ Daca ati sti de unde vin... am amintiri de la virsta de 5 ani, cind fugeam pe sub gloante ca sa-mi scap viata. Mama m-a tinut tot timpul linga ea. Ea a fost cea care m-a invatat sa ma rog. Iar acum nu pot sa fac nimic pentru ei, sint asa departe si e asa de incert totul, nu stiu daca miine vor mai fi in viata.”
Spontan mi-a venit ideea sa il invit la biserica. E catolic, dar nu avut nici o ezitare la propunerea mea. A doua zi cind am intrat impreuna in sala mare, tocmai se cinta un imn clasic. L-am auzit cum a inceput sa cinte imediat  de parca era singur in incapere. Pastorul a inceput apoi :
”Sint astazi aici oameni cu probleme atit de mari incit pentru noi par imposibile. Dar nu si pentru Dumnezeu.”
Nici nu stia cita dreptate are.

Simona Dumbrava - Majesty.ro
Comments (2)Add Comment
nici nu stia cata dreptate are...
written by Marius Dove, 17 martie, 2009
multumesc! ptr incurajarea transmisa
felicitari!
written by carla, 08 noiembrie, 2009
este singurul reper...altfel nu stiu cum sa te contactez...
cand ai timp, Mirela draga, astept un semn


te pupa,Carla

Write comment
smaller | bigger

busy
 
Doneaza

In obiectiv

credinta
COPIII RUSINII

Majesty Toolbar

Majesty Toolbar

MajestyRSS

MajestyRSS

Acum ascultati:

Majesty Tv

Oameni si Perspective - cu Marius Stanescu

Altar de Seara - cu Petre Danci

Oxigen - cu Edi Constantinescu

Login