Luni Trecutul pe care vreau sa-l rememorez e imposibil de sters sau de uitat . Pentru ca e o groapa a la Eugen Barbu din care scapa cine poate.
Saracia nu e un pacat si nici o neputinta sau o incapacitate, dar iti dicteaza sabloane de comportament pe care le repeti pina devin instincte.
Daca mai e doar o sticla de ulei la reducere, te grabesti sa ajungi primul la ea, daca in statia de autobuz e multa lume si toti se imbulzesc spre scarile deja pline, nu vei sta politicos si calm pe margine, facindu-le cu mina celor care au reusit sa se urce, cind vezi ca pe coridorul aglomerat de la usa doctorului mai apare cite unul care intra cu tupeu ca la el acasa si se tutuieste cu medicul, nu zimbesti aprobator si te oferi sa-i tii paltonul, iar starea de nervi a vinzatoarelor de la casele de marcat e de-a dreptul molipsitoare.
Am locuit intr-o garsoniera confort trei, la etajul zece unde iarna nu era caldura pentru ca erau prea multi datornici la intretinere si temperatura era constanta pe la 15 grade Celsius.
Abia asteptam sa vina vara, cum era si normal.
Dar anotimpul cald era plin de surprize si el.
In fiecare zi, la orice ora , vecinii de la diferite etaje gaureau pereti.
Dimineata la 5 incepeau ciini de la blocul vecin sa se incaiere cu ciinii arondati blocului nostru. Apoi veneau gunoierii si ce tare mai sunau vocile lor in timp ce dadeau foc gunoiului din tomberoane !!
Evident ca la 8 dimineata cind deschideam geamul sa intre aer proaspat de afara, navalea in casa un fum innecacios de gunoi. Era asa de intens incit aveai impresia ca e innorat afara.
La acelasi etaj cu noi locuiau, intr-o la fel de mica garsoniera, vreo 10 romi. De la mic la mare. Si in zilele cind liftul mergea, nu le prea placea sa astepte. Ii auzeam cum bat cu picioarele in usa liftului si cum tipa :
« Baaa, dati drumul la lift !! ».
Noroc ca cel mai adesea liftul era stricat sau se « taia » lumina pe scara tot din cauza datoriilor si atunci orbecaiam pe scari pina la etajul 10, dar macar nu mai urla nimeni.
La parter, alta incercare. Cum voiam sa iesim din bloc, ne strecuram cu greu pe treptele din fata blocului ocupate de mamaite iesite la trotoar. Stiau tot. Unde te duci, ce ai in punga, daca nu te opreai sa le arati, te intrebau ele...
N-as putea sa dau vina pe nimeni pentru traiul anost de atunci, dar nici nu stiu daca ar trebui sa-mi fac mustrari de constiinta ca nu mai dadeam “ spaga” la doctor, ca nu lasam usile de la tramvai sa se inchida pina nu ma urcam si eu, ca luam fara ezitare ultima sticla de ulei de pe raft, ca nu permiteam vreunui alt pacient sa mi se bage in fata, ca nu mai suportam ciini si gunoierii...
Lucruri pe care nu le mai fac demult si pe care nu cred ca le-as mai face. Ma intreb dar, m-am schimbat eu sau lumea in care traiesc ?
Simona Dumbrava - Majesty.ro
Hits: 1000
Comments (1)
Write comment
Nu lumea s-a schimbat ci noi. Si e bine. Ar fi fost si mai bine asa sa fim mereu; sa nu dam spaga, sa lasam pe alti intii sa urce in tramvai; sa suportam ciine si gunierii, caci totul face parte din lumea noastra. De ce nu putem fi mereu asa?
"N-as putea sa dau vina pe nimeni pentru traiul anost de atunci, dar nici nu stiu daca ar trebui sa-mi fac mustrari de constiinta ca nu mai dadeam “ spaga” la doctor, ca nu lasam usile de la tramvai sa se inchida pina nu ma urcam si eu, ca luam fara ezitare ultima sticla de ulei de pe raft, ca nu permiteam vreunui alt pacient sa mi se bage in fata, ca nu mai suportam ciini si gunoierii..."