Majesty

Cu ceva timp in urma am revazut Romania. Iata crimpeie din impresiile si gusturile pe care le-am simtit intr-un loc atit de familiar, de drag si de insuportabil.

Omenirea: amestec straniu de elemente din toate regnurile, in proportie inegala. Preponderant: apatia si trivialitatea.

Rasa umana, o mantie greu de dus.
In zile ca aceasta mi se pare ca nu eu am ajuns in pustiu, ci desertul a venit peste mine si nu pot iesi din peisaj, autorul a uitat sa picteze si o usa.
Desi frumoasa, plina de spaime.
Desi fragila, luptam cu toate puterile pentru ea.
Desi scurta, incercam s-o intindem pina la refuz.
Desi ni s-a dat, n-am cerut-o noi.
Desi costa, nici o moneda ce a existat vreodata n-o poate cumpara.
E ca o clepsidra in care nisipul curge doar intr-un singur sens.
Nu ne apartine.
Noi ii apartinem.
Desi incercam s-o modelam dupa cum visam, mereu se scurge din formele in care e turnata.
Dar nuanta ei specifica  e suferinta care e universal valabila.
Pe scurt, viata.
Poate ca mai mult decit orice, s-a adunat o oboseala trista la care n-am prea multe semne de punctuatie.
Inca refuz sa cred ca realitatea se incapatineaza sa ne ploua mocaneste pe o ulita interminabila.
Inca pot sa opresc cu palmele aerul greu respirabil care imi inunda toate simturile.
Si caut grabita in gind, ca pe-un bilet de autobuz sifonat prin buzunare, o melodie pe care s-o fluier sa-mi treaca de urit.

... frunzele teiului in vint seamana cu o zbatere de aripi care-si cer libertatea. Si libertatea si-o capata in cele din urma. Cind  se desprind de copac, sint libere. Si moarte.

Reintoarcere in timp.
Pentru ca spatiul e plin de aminitiri si senzatii ce creeaza un anumit peisaj. Atit de familiar si totusi atit de ostil.
 E ca si cum ai privi inca o data la tabloul deja cunoscut, dar descoperi o imagine altfel, in aceeasi rama.
Cind plonjezi intr-o apa rece, prima senzatie e putrenica si insistenta, apoi te acomodezi pentru o vreme. Acum, aici inotul in mediul asta atit de plin de contraziceri e buimacitor.
Nu cred ca exista loc pe suprafata pamintului unde sa fie mai multa saracie umilitoare, afisare agresiva a bogatiei, imbulzeala umana, perechi de ochi iscoditori, molima generala de lipsa de respect, cea mai raspindita expresie faciala fiind cea cu nuante acre, iar  toate astea pe  fundalul unui peisaj magnific, din pacate sau din fericire ?
Doar fiindca stiu ca sederea mea aici e temporara ma scuteste de depresii.
Cind ma gindesc la anii petrecuti in Bucuresti, in special cei din studentie, la apartamentul strimt al matusii din Drumul Taberei sau la insalubra garsoniera de la etajul 10 din Titan, ma inconjoara brusc acea atmosfera deprimanta caracteristica unor astfel de locuri, din care doar putini au sansa sa iasa ( nu neaparat fizic ) cei mai multi tirindu-si existenta pina la epuizare intr-un cerc strimt.
Efectele benefice ale desprinderii din asa o himera sinistra le constientizez abia acum, la citiva ani dupa. Apare, firesc, intrebarea :” Ce-as fi devenit daca as fi ramas acolo, intre betoane si tramvaie, aprozare si centre de butelii, functionare nervoase si tirfe parvenite, gogoserii, sifonarii si internet-cafe-uri, stiri invariabil catastrofale si politicieni stupefiant de inumani, drame nestiute si cersetoria ca si cariera cu trepte ierarhice, tarimuri cu peisaje rupte din rai si vile plantate cu sadism intre garduri electrice...”

Exista lucruri pe care nu le poti intoarce, macar de-ai schimba sensul de rotatie al planetei. Tocmai de aceea nici nu trebuie incercata vreo explicatie sau vreo intentie de a le intelege. Si desi poate ai convietuit cu ele o vreme, nu le-ai stiut si nu le-ai auzit.
Oricum, faptul ca acum iti zdrangane in auz si rinjesc la tine nu schimba cu nimic situatia, dimpotriva, te intrebi care  gest e mai potrivit pentru a nu deschide si mai larg tarcul din care au scapat.
In momente ca acestea confuzi imaginarul cu realul, caci sistemul imunitar al mintii se apara, dictindu-ti sa nu crezi ceea ce auzi. Dar ratiunea, incoruptibila, iti pune microscopul sub ochi si-ti arata o mostra.
E ca si cum te-ai imbarcat pe un vas, dar pina sa apuci sa te razgindesti, esti deja in larg, unde nu se mai vede demult pamintul.
Asadar, e bine sa stii sa inoti.

 

Simona Dumbrava - Majesty.ro