Luni 
Vi s-a intimplat vreodata exact acolo sau atunci cind nu acordati nici cea mai mica sansa posibilitatii ca ceva sa existe sau se intimple , tocmai atunci si acolo, ca un izvor tisnit dintr-un pamint crapat de seceta sa va spele toate prejudecatile, indoielile, convingerile, siguranta si ideile fixe, ca un suvoi ce matura tot si nu lasa nici cea mai mica pietricica neclintita ?
Cum altfel ar putea fi relatata ziua aceea in care am gasit un mesaj pe biroul meu ?
Mediul in care lucrez e orice de la harmalaie, adolescenti cu probleme personale, gata imediat de cearta, care nu-si doresc nici macar sa termine o scoala secundara, lipsiti total de motivatii, cu exceptia idealului de a fi cit mai bogat, convinsi de ideea ca « money makes the world go round », pina la droguri, sexualitate de la virste inimaginabil de mici, agresivitate fata de oricine ar indrazni sa le ceara respectarea unor reguli.
De exemplu a-ti da jos pantalonii in fata intregii clase e un act de eroism si respectivul devine brusc vedeta, iar daca profesorul indrazneste cumva sa incerce vreo consecinta, toti colegii sar in apararea lui.
Cei mai multi dintre ei au privirea goala, sint deja satui de viata, vin si adorm in clasa cu capul pe banca datorita oboselii, caci lucreaza in weekend pentru citiva bani de buzunar .
Orice ai incerca sa le spui, au mai auzit deja, te privesc ca si cum le stai in drum. Aproape toti au o singura pasiune : jocurile pe computer, urasc scoala dar n-au incotro, vin pentru ca ii trimit parintii, in timp ce pentru orice esec responsabil e totdeauna sistemul de invatamint care e ori prea stresant ori prea slab.
Lumea lor e exclusivista si dura : nu esti ca noi, nu poti ramine aici. Respecta reguli nescrise in imbracaminte, gesturi ( cum ar fi mestecatul gumei cit mai sonor ), limbaj (cu cit esti mai trivial,cu atit esti mai “cool” ), n-au timp sa asculte argumente sau dialoguri, orice s-a intimplat ieri e deja antic si demodat iar miine e un timp prea indepartat pentru ce au chef sa faca chiar acum.
Mai au ceva in comun si asta fara dubiu, e trist si nedrept. Daca ii intrebi despre familia lor iti raspund aproape invariabil: “O spatamina stau la mama , una la tata,” sau “ Nu l-am vazut niciodata pe tata” sau “ Am auzit ca mai am doi frati, dar nu ii cunosc “. Ce sa le spui ? Ca familia e locul cel mai frumos de pe lume ? Ca a avea un camin e cel mai valoros lucru atunci cind totul se destrama in jur ? Ca toti avem dreptul la fericire ?
Intr-o astfel de lume, intr-o dupa amiaza, cind clasa a ramas goala si imi faceam ordine in hirtiile de pe birou, am gasit o foaie pe care cineva o pusese la plecare acolo. Ce am citit mi-a adus spontan lacrimi in ochi si mi-a desfiintat pentru totdeauna orice pornire de a mai emite concluzii . Citez literal mesajul nesemnat : “ I love you so much. Never forget Him! Jesus is our Redeemer. “ ( Va iubesc mult. Sa nu-L uitati nciodata. Isus e Mintuitorul nostru. )
Simona Marin Dumbrava - Majesty.ro
