Luni Aglomeratie, caldura, forfota pe culoarul ingust, cite un tigan cu marfa de contrabanda care se urca doar cit sta trenul in gara : "Avem seminte prajite, seminte prajite avem, cine mai doresteee ..."
Am avut noroc sa gasim loc intr-un compartiment, mergeam departe, in nu stiu ce localitate uitata de lume, punctul de intilnire cu grupul taberei din acea vara. Rucsacii grei de zeci de kilograme pe care ii caram cu noi erau ultimul lucru care mai lipsea din acel tren ticsit. Pe al meu l-am urcat cu mare greutate pe etajera de vizavi de locul meu cu gesturi de Mr. Bean si faptul ca nimeni nu a comentat dovedea ca ma aflam in prezenta unor persoane educate si politicoase.
Unul din ei era imbracat foarte elegant, cu costum bleumarin si palarie. Toata lumea avea o atitudine rezervata si imediat s-a asternut linistea, fiecare cu gindurile lui. Intr-unul din buzunarele laterale ale rucasului indesasem, printre altele, si o punguta cu sare. Nefericita idee ! Pentru ca la un moment dat il observ pe tipul in costum, care se afla pe locul de sub rucsac, ca face din cind in cind un gest pe care il repeta tot mai des: incercind sa fie cit mai discret, isi scutura usor genunchii pantalonilor cu degetul mare si cu cel mijlociu. Cind ma uit mai bine, observ ca punguta de sare se desfacuse si se scurgea precum clepsidra lui Zhan Sixun pe pantalonii omului. El continua cu perseverenta sa-si curete genunchii, tacticos si demn, probabil mirindu-se in sinea lui de fenomenul inexplicabil.
Desi orice miscare in acel spatiu era o adevarata acrobatie, am decis sa-i curm necazul si m-am ridicat, am dat jos rucsacul, am impachetat sarea si l-am urcat la loc. Sa ne intelegem, era un bagaj in care aveam, in afara de haine si conserve, saltea pneumatica, sac de dormit, cort de doua persoane. Asa incit ar fi ceva circumstante atenuante pentru faptul ca nu am reusit sa il asez intr-o pozitie foarte stabila inapoi pe etajera.
Nu stiu daca acel domn era de felul lui un tip foarte rabdator sau pur si simplu avea o stare buna in ziua respectiva, dar ce a urmat i-a consumat in mod sigur rezervele de rabdare. Intrind in gara, trenul pune o frina brusca. Toata lumea se clatina, noroc ca sintem asezati, dar dinspre tavanul compartimentului se pravale bolovanul de rucsac.
Si peste capul cui ? Al domnului cu palarie, desigur ! Sarim cu totii sa luam bagajul, de data asta sint ajutata sa-l pun sus, e clar ca toti sint convinsi de importanta stabilitatii acelui obiect. Intre timp, domnul nauc de la lovitura sau socat de felul in care arata palaria turtita, la fel de tacut si calm, face un singur gest: isi freaca ceafa si isi spune probabil in sinea lui ca e musai sa schimbe locul daca nu chiar vagonul. Eu am biiguit ceva scuze, incercind sa par cit mai serioasa, dar abia ma abtineam sa nu izbuncesc in ris, oricit ar parea de nepotrivita reactia. Intre timp, calatorii au inceput sa coboare la destinatie si dintr-o data s-a facut spatiu in tren.
Dar omul cu palaria turtita inca e cu noi. Tot tacut, cufundat in cine stie ce ginduri. Apoi, in compartimentul nostru se urca un pusti si se aseaza pe locul vacant de vizavi de tip. Nonsalant, isi scoate unghiera si incepe sa-si taie unghiile care sar ca popcorn-ul in toate directiile. Din coltul de la fereastra in care eram, asist la o scena la care nu mai rezist si incep sa rid pe infundate: domnul cel elegant incepe sa se fereasca de unghiile zburatoare, aplecindu-se cind intr-o parte cind in alta, dar raminind fix pe locul lui. As putea spune ca avea reflexe foarte bune si era asa de preocupat sa ghiceasca urmatoarea traiectorie incit nici nu l-ar fi interesat vreun dialog in care sa-i ceara baiatului sa se opreasca.
Nu stiu daca dupa ce am coborit din tren, domnul cu palarie a mai avut si alte aventuri de "supravietuire" sau nu a mai calatorit decit la clasa intii. M-a mirat atunci de lipsa lui de reactie.
Pe care astazi as numi-o poate rabdare sau toleranta sau o stare de calm imperturbabila.
Si care in paradigma anului 2010 s-ar incadra pe la litera "f" de la fraier.
Dar pesemne el stia ca e un cuvint ce se trage din germanul " freiherr" care semnifica un titlu de noblete pentru un "om liber".
Simona Marin Dumbrava - Majesty.ro
