Luni Ma uitam la filmul facut acum 4 ani, undeva intr-o poienita, cu multi prieteni, cu ocazia unei aniversari speciale. Imi place sa revad secvente din viata mea si a altora, a oamenilor pe care nu i-am mai intilnit demult. Scena se petrece pe timp de vara, pe malul apei, la un picnic in bataia soarelui. Masa e bogata, toti invitatii sosesc zimbind, curind sint asaltata de flori, cadouri, se cinta “La mullti ani“, se tin speech-uri. Tortul, pregatit de o prietena, e din ciocolata cu arahide si are niste dimensiuni de povesti cu case de turta dulce. Priveam acel grup de prieteni, acei copii care au crescut asa de mult de atunci si tocmai cind ma delectam cu imaginea Mariei la 1 an, pe ecran apare cineva de care uitasem cu desavirsire.
Oare cite alte lucruri am mai uitat despre viata mea ?
Printre paharele umplute, printre farfuriile abandonate, pe jumatate pline cu mincare, printre sporovaielile noastre vesele, un batrinel, slab si modest imbracat, a traversat poiana. In trecere, m-a salutat – nu stiu de ce pe mine, dintre toti cei prezenti – si m-a intrebat cum o cheama pe fetita mea. I-am raspuns si el mi-a urat:
- Ii doresc sa aiba o viata binecuvintata. Ma iertati daca v-am deranjat cu ceva.
Si si-a continuat drumul cu pasi mici si nesiguri. Totul a durat mai putin de un minut, iar eu m-am reintors la prietenii mei, uitind imediat de el.
Nu stiu de ce, mi se pare ca am fost asa de oarba atunci.
Nu stiu de ce nu i-am oferit macar o felie din tortul urias care prisosea.
Nu stiu de ce nu l-am intrebat daca nu vrea sa stea putin cu noi.
Nu stiu de ce mi-a fost mai usor sa ignor decit sa ascult.
Ceea ce stiu e ca probabil am ratat un moment unic, intr-o zi deosebita, intr-un timp fericit cind se presupune ca omul devine mai bun, mai recunoscator, mai darnic...
Simona Marin Dumbrava - Majesty.ro
