Majesty

I-au placut copiii dintotdeauna si e un tata despre care propriii lui copii vorbesc cam asa : « Tati e bun, se joaca de-a calutul si face multe lucruri frumoase pentru noi ».
Poate ca asta ar fi o explicatie la ce i s-a intimplat intr-o seara de toamna, cind se intorcea acasa de la cumparaturi.

Era pe inserate, frig, vint neprietenos, oameni zgribuliti. Tatal celor doua fetite care il asteptau acasa terminase de facut piata si s-a urcat la volan,  a pornit masina si conducea cu viteza medie pe bulevardul cu patru benzi in directia lui de mers. Dupa nici o suta de metri i se pare ca vede la masina din fata lui ceva in neregula: portiera din spate era intredeschisa. Intr-un interval de secunde portiera se deschide si mai larg pina cind din masina incepe sa se vada virful uni picior mic, apoi intreg piciorul, apoi si celalalt picior. In tot acest timp masina isi continua drumul. Omul nostru  a inceput sa semnalizeze cu farurile in speranta ca masina se va opri. Nici vorba. Curind din masina a alunecat cu totul un copil de 2 ani si a ramas pe asfalt. “ Era pe burta, cu fata spre mine, se uita cu ochi mari si mirati cum se apropiau masinile de el. Era asa de mic si neajutorat...” povestea ulterior omul. Bineinteles ca a oprit brusc masina in mijlocul traficului, s-a dat jos si s-a asezat in fata celor care veneau facindu-le semn cu miinile sa se opreasca. Altfel micutul s-ar fi facut una cu betonul de pe jos la cit trafic era acolo. Mai ales ca putea fi confundat cu o punga dusa de vint in lipsa de vizibilitate si in viteza cu care se circula.

Abia atunci s-a oprit si masina din care alunecase copilasul. Parintii au sarit inspaiminati din masina si mama si-a smuls copilul stringindu-l cu disperare in brate. Repetau tremurind «  Domunle, va multumim, va multmim, oh Dumnezeule... » iar omul i-a asigurat ca cel mic e nevatamat si i-a rugat sa fie mai precauti cu masina. Intre timp toti cei care veneau din spate se oprisera la timp.

 Apoi si-au reluat drumul. Si personajul nostru s-a urcat din nou la volan, a condus mai departe si pentru ca era deja intuneric afara, nu se vedea ca miinile ii tremurau usor pe volan iar la colturile ochilor avea lacrimi.

Poate din cauza gindului ca ar fi putut accidenta mortal un pui de om. Poate la gindul ca cei mici sint asa de vulnerabili. Poate la gindul ca exista  o lume nevazuta care uneori se intersecteaza cu lumea noastra si nu putem decit sa acceptam asemenea evidente ale unor gesturi anonime.
Ajuns acasa, si-a luat copiii in brate si le-a sarutat fruntile, in timp ce in gind il ruga pe Cel de sus sa ii aiba El in grija in tot impul.
O simpla intimplare?     In nici un caz, asa cum nici faptul ca acel om e sotul meu minunat nu e deloc o coincidenta.

Simona Dumbrava - Majesty.ro

Comments (5)

Name

Email

Title

Comment

smaller | bigger

Add Comment