Majesty

Mirosul de menta si oracaitul broastelor au un efect inconfundabil asupra mea. Am avut sansa sa-mi petrec vacantele de vara intr-un sat morometian la bunicii din partea mamei. Ce putin se mai intimpla asta copiilor nostri si ce pacat !
« Cutreieream paduri » cit era ziua de lunga. Plecam pe la prinz, cind ma trezeam dupa lecturile nocturne pe care le faceam pina la 2-3 dimineata. Deschideam usa casei spre o natura desprinsa din picturile lui Nicolae Grigorescu. Talangi pe pajistea larga din spatele curtii, cintecul gugstiucilor ascunsi prin duzii din drum, sunetul galopului cind si cind a cite unei carute cu cai. 

In rest, liniste multa si soare.
Bunica era tot timpul cu treaba, nu statea jos nici cind minca. Vorbea cu orataniile din curte si avea o groaza: rate, giste, pui, curci, catel, cai, porci, vaci si intr-o vreme si citeva oi. Pe toate le mosea si  stia cum sa le hraneasca. Mai striga uneori la bunicul:
- Hai mai omule si adapa calul !
Eu ma plimbam singura prin padurile de stejari de dincolo de pajiste si spre asfintit intram  pe poarta din spatele curtii. Ne asezam la masuta de lemn si mincam mamaliga cu lapte. Bunica se ruga inainte de culcare. Statea in picioare, cu fata spre rasarit si soptea cuvinte pe care nu le auzeam. Apoi isi facea semnul crucii si se aseza in pat. A doua zi se trezea si o lua de la capat. Muncea ca un argat, trebuia sa intretina o curte larga si doua case. Avea un simt al umorului contagios si se tachina cu toti. Ce m-a uimit intotdeauna la ea a fost finetea si discretia innascute care i-au si fost cultivate in copilarie cind a fost infiata de o familie de crismari.  Ulterior viata a aruncat o fata de o frumusete aparte si cu educatie deosebita intr-o alianta care i-a adus numai necazuri: batai, infidelitate conjugala, nici un sprijin in casa. Le-a suportat toate, a continuat sa vorbeasca cu Joiana, cu Murgu, cu Azor.
Stiu cit de mult m-a iubit. Imi vine foarte greu sa gasesc acele cuvinte care ar putea reproduce fie chiar si infinitezimal legatura dintre mine si ea. Ultima oara cind am vorbit cu ea, a fost la telefon. O sunam de departe si nu o mai vazusem de un timp indelungat. M-a incurajat, mi-a urat noroc in noua mea viata pe alte meleaguri cu un glas optimist. Cind am intrebat-o ce face, mi-a raspuns foarte vesela ca e bine si ca e fericita pentru mine si pentru familia mea. Habar nu aveam ca in clipele alea ea lua morfina pentru durerile pe care  i le cauza metastaza in care era si ca in scurt timp avea sa se duca de la noi. N-a vrut sa-mi spuna nimic, stia ca sint insarcinata. Am aflat mult mai tirziu. Dar indiferent de moment, de atunci universul nu mai e la fel de bun si frumos.
          La nunta mea am asteptat-o ca pe cel mai drag invitat. Nu a venit. Stiam cit de mult si-a dorit sa ma vada in rochie alba. Cind am intrebat-o motivul am simtit ca a inventat un pretext. Apoi, intr-o zi, mama mi-a povestit:
- In duminica nuntii tale ea a stat singura acasa si a plins toata ziua. Era necajita ca nu are o rochie de nunta si se gindea ca te va face de ris daca vine imbracata cu ce are.
Nu ma pot gindi la asta fara sa ma inunde lacrimile. O asemenea dragoste, un asemenea altruism, un asemenea anonimat care straluceste cu atit mai mult, o asemenea viata sublim de simpla.
Cindva voi deschide un magazin cu rochii de nunta pentru bunice.
Iar pe usa voi scrie: 

«  Te voi iubi intotdeauna, draga mea bunica .
 Si voi regreta mereu ca nu ti-am facut cadou cea mai frumosa rochie
ce s-ar putea gasi in lumea asta asa cum iti promiteam cind aveam 4 ani
 si eram sigura ca vei trai vesnic.”

 

Simona Dumbrava - Majesty.ro