Majesty

Merg pe strada.
Din sens opus vin oameni.
Unul e african, inalt si cu tricou pina la genunchi. Altul e elegant, vorbeste la telefonnul hands-free bineinteles si e tot bineinteles, grabit. Cealalta e o fata, machiata cu negru pe pleoape si cu cercel in sprinceana. Despre nici unul dintre ei nu stiu nimic, toti sint doar o secventa pe retina mea. Eu pentru ei, la fel. Sintem simple intersectari intimplatoare in acelasi timp si loc ale unei zile din cele 365 ale unui alt an. Aud vorbindu-se aproape toate limbile pamintului. Si ma gindesc ca traiesc intr-unul din putinele locuri in care inca mai domneste pacea, politetea, bunul simt. Apropo  de care, aici am vazut pentru prima oara ca una din rarele cozi la care se sta e cea din statia de autobuz la care oamenii se aseaza in ordinea venirii.
“ Cetatea “ in care ma aflu seamana cu o planeta din “Razboiul stelelor” unde aterizau nave din diferite constelatii si se intilneau fiinte din cele mai bizare.
Abia dupa un timp de convietuit cu si printre ei, cei atit de diferiti de mine, am inteles ce ii face sa fie atit de agreabili: o anumita stare de toleranta si acceptare ca o lege nescrisa a unei armonii descoperite in tacere si unanimitate.
Imi aduc aminte ca intr-o zi eram pe strada, la o intersectie si cautam cu harta in mina un anumit punct. Imediat s-au oprit citiva trecatori sa ma ajute sa gasesc ce cautam. Alta data alergam pe trotuar iar autobuzul care trecea pe lina mine a oprit, crezind ca vreau sa urc.
As zice ca tocmai asta lipseste la proclamata ospitalitate romaneasca. Toleranta. Capacitatea de a admite ca nu toti sint ca mine.
Iar un crestin in speta trebuie sa fie in primul rind tolerant, ingaduitor, manierat. Si dupa cum vedem adesea, lecturarea manualului bisericii nu ajuta nicidecum.
Cel mai important lucru pe care trebuie  sa-l invete un roman este :
cum sa nu ma bag nechemat in viata semenului meu,
cum sa nu  ma holbez  la perdelele noi ale vecinii,
cum sa admit ca daca poarta e incuiata inseamna ca nu trebuie sa mai incerc inca o data clanta sau sa lipesc urechea de usa sa vad daca totusi nu se aude cineva in casa,
 cum sa nu mor de curiozitatea de a sti ce avea vecinul in portbagaj cind a venit din occident,
cum sa nu ma mai supar daca cea mai buna prietena nu m-a sunat de o saptamina,
cum sa scap de prejudecata ca daca eu nu-i « arat calea cea buna », celalalt va muri pagin, cum sa admit fie chiar si impotriva vointei ca fiecare fiinta umana e libera si are dreptul la propria viata, la propriile greseli, succese, crezuri, rataciri, caderi, fericiri, prietenii, pe scurt, dreptul la viata .
Sintem inca la ani lumina distanta de asemenea atitudini. Traim inca in epoca manipularii, a sforilor trase, a dictaturii necesare din lipsa de initiativa si din teama aproape superstitioasa de a gindi singuri.Putem da vina pe anii de comunism care ne-au modificat genetic, sau pe radiatiile rusesti care ne-au mutilat gindirea sau pe orientul in salvari care ne-a inundat pietele. Sau pe guvern, pe internet, pe nefericirea personala, pe incalzirea globala, si pe multe altele.
Dar atunci anulam principiul universal valabil pe care arboram drapelul crestinatatii si fara de care nu mai are nici un sens vreo idee sau atitudine, oricit de morala : dreptul, libertatea, capacitatea, vointa de a alege.

 
Simona Dumbrava - Majesty.ro