Luni O prietena mi-a povestit despre lectia nescrisa pe care a primit-o nu demult intr-o zi obisnuita din viata ei.
In ziua aceea a luat autobuzul ca sa ajunga la destinatia dorita. Dupa ce s-a asezat, privirea i-a fost atrasa de un alt calator. Tinar, cu parul strins in coada, cu o mina foarte obosita si cu o imbracaminte care nu lasa nici un dubiu ca lucra in constructii: plin de moloz, cu bocanci de cauciuc si cu un rucsac ponosit. Dintr-un buzunar a scos o sticluta cit palma, cu vodca si tragea din cind in cind cite o dusca. “ Ce om fara nici un reper, la virsta lui ar trebui sa fie la studii, nu cu blugii rupti, intorcindu-se de la corvoada”, s-a gindit prietena mea. “ Saracul, cine stie ce obiceiuri proaste l-au adus in starea asta...” isi zicea ea de pe scaunul de crestina.
Mila noastra fata de altii, pe cit de nobila pe atit de superioara...
Dar s-a facut ca a doua zi, prietena mea a trebuit sa mearga din nou cu acelasi autobuz. Si ce sa vezi ? Nici nu se aseaza bine ca da cu ochii de acel “ biet” muncitor care, cu aceeasi mina obosita, in aceeasi blugi albi de moloz, cu acelasi rucsac descusut, tragea din clondir. Sirul gindurilor provocate cu o zi inainte a sapat un nou santulet :” E clar ca e dependent de bautura, pacat ca e asa de tinar...”
Momentul care a urmat face parte din categoria de secvente pe care le revezi apoi toata viata si pe care le pastrezi cu drag ca pe niste scrisori vechi cu iz de hirtie ingalbenita intr-o valiza de piele sub pat.
"Bietul" om si-a bagat sticluta in buzunar iar din alt buzunar a scos o carte mica, cu foi subtiri, cu versete pe coperta careia scria “ Holy Bible”. Carticica era roasa pe la colturi si avea aerul unui obiect uzat. Cu gesturi simple si deloc jenat de faptul ca se afla intr-un loc public, a deschis Biblia si s-a cufundat in lectura de parca nu mai exista nimic in jurul lui, fara sa banuiasca macar ca cineva tocmai fusese frapat de acel gest. Atit de obisnuit pentru cineva de la care te astepti sa-l vezi, cum ar fi, de pilda, fetele pioase, cu camasi impecabile si cu sfinta carte tot timpul la vedere. Atit de neobisnuit de la cineva pe care l-ai compatimit si l-ai biografiat, ca si cum, pentru ca e murdar si bea vodca, ai toate motivele sa crezi ca ii stii povestea vietii, ca ii cunosti intentiile, ca i-ai putea intinde o mina in jos. Prietena mea si-a continuat sirul ideilor: "...cind ma gindesc ca eu nu am citit niciodata Biblia in autobuz, cu toate pretentiile mele de om credincios..."
Nu l-a mai revazut vreodata dupa aceea pe “ bietul” om cu sticla si cu cartea, dar imi spune cu emotie in glas: "Am judecat un om pe care l-am vazut prima oara in viata timp de citeva minute si l-am etichetat rapid. L-am vazut a doua oara si m-am simtit brusc atit de nedreapta si de plina de moloz."
Simona Marin Dumbrava - Majesty.ro
