Majesty

Ma aflam in metrou, intr-o zi normala, la o ora a dupa-amiezii, calatorind spre o destinatie absolut nesemnificativa si oarecum fara entuziasm datorita rutinei. Pina cind la una din statii au urcat ele. Atentia mi-a fost pe loc captivata si minutele cit  a mai durat voiajul meu au trecut prea repede. Nu-mi putea lua privirea de la ele. Am inceput sa zimbesc instantaneu si m-au trecut fiorii la gindul ca eram martora la una din rarele intilniri a doua lumi,doua epoci, doua istorii paralele, doua trenuri cu aceeasi destinatie, dar cu orare diferite. Erau trei batrinele, prietene, dupa toate evidentele, cu parul foarte alb si cu riduri adinci, probabil trecute de 80 de ani, imbracate elegant, in culori pastelate si cu o expresie a fetei de o seninatate si o detasare rar intilnite, ca si cum stiau ca asta nu mai e lumea lor si ne mai acordau privilegiul unei scurte vizite.

Faceau nota discordanta cu toti ceilalti calatori din metrou, majoritatea tineri si stresati, iar ele, calme, tacute, cu o anumita noblete in atitudine. Nu am putut rezista ideii si m-am ridicat , m-am apropiat de ele si le-am spus :
- Sinteti atit de frumoase !
Au zimbit surprinse. Una din ele a exclamat rizind:
- O, Doamne, e ceva timp de cind n-am mai auzit asta, in special de cind ne-am mutat la camin !
Apoi au coborit, era statia lor. Cum de altfel exista o statie pentru fiecare. A fost prima si ultima mea intilnire cu ele. Dar acum stiu ce inseamna ca timpul sa se opreasca. Am putut sa zaresc ceva dintr-o lume uitata, ca un copil care se inalta pe virfuri si se uita peste gard.
Coexistam cu cei asemenea carora vom fi intr-o  zi, dar asta nu e suficient sa ne faca mai buni, mai constienti ca sintem “ praf in vint”, ne intersectam cu cei care ne prezic viitorul prin simpla lor prezenta, dar nu e destul ca sa pretuim clipa si sa avem idealuri, ii claxonam pe ei ca se misca greu pe trecerea de pietoni, dar asta nu ne va lungi noua nici macar cu o nanosecunda tineretea. Ei sint cu noi ca sa nu ne miram cind intr-o zi ne vom uita in oglinda si vom fi mai putini optimisti, mai obositi, mai nesiguri. Nimeni nu poate spune” Pai, n-am stiut ca asta urmeaza”.
In rest, ar trebui, poate, de fiecare data cind luam metroul, sa cintam :
“I see trees of green........ red roses too
I see them bloom..... for me and  you
And I think to myself.... what a wonderful world.”
Louis Armstrong

 

 

Denisa Stamate - Majesty.ro