Majesty

Lumea din care vine a disparut de un timp considerabil.  A ramas el si inca vrea alti citiva pe care timpul i-a crutat . Generatia lui s-a dus demult, prieteni, cunoscuti, sotie, nici postasul nu mai e acelasi.

Nu a avut o viata cu nimic mai speciala decit multi altii, nu a pretins vreun rang sau titlu, nu a afisat dorinte sau discursuri, nici nu si-a arogat vreun statut de  crestin cu drapel. Cindva l-am rugat sa-mi povesteasca viata lui. Printre altele, a facut parte din garda personala a lui N.Iorga . Si-l aminteste cu placere si cu admiratie pe omul care pina si pe un simplu jandarm ca el il saluta scotindu-si palaria. Ii placeau piesele de teatru in aer liber organizate de “ dom’profesor”. 

Mai povesteste de zilele acelea din al doilea razboi mondial cind frontul a intors armele impotriva nemtilor si a trebuit sa mearga zile in sir prin toata Transilvania, dormind prin hambare iar ziua deplasindu-se pe jos sau cu caruta  zeci de kilometri. Ride cind isi aminteste cum, in calitate de jandarm al satului, trebuia sa prinda hotul de gaini si rate.

Dupa razboi, ritmul a incetinit, au urmat ani mult mai domestici si a trait tot timpul cu ai lui, cu familia. Ca orice bunic, a spus povesti la nepoti si avea un dar special s-o faca. Stie toata harta geografica a lumii cu capitale, tari, ar fi vrut sa devina pilot de avion dar nu s-a putut. A ramas orfan de mic si a trebuit sa aiba grija de fratii lui.

Are un caracter puternic si nici nu banuia cit de mult avea sa-i fie incercat la o virsta la care altii nici nu mai au nici puterea si nici dorinta de trai.
Avea 86 ani cind sotia lui a paralizat. La inceput au sperat ca o sa-si revina, dar dupa un an, deja se resemnasera. Cineva trebuia sa fie in permanenta cu ea, avea nevoie sa fie hranita, sa i se faca toaleta, sa fie imbracata, spalata, scoasa afara, in casa trebuia facut menajul, iarna trebuia facut focul la soba, micarea trebuia gatita. Nu numai ca el s-a ocupat de toate astea si zi si noapte, vara si iarna a fost acolo, dar a facut-o timp de 7 ani!! cit a mai trait ea.
Nu l-am auzit vreodata plingindu-se sau macar oftind ca e greu. Odata chiar, cind i-am vizitat, imi zice: “Ii multumesc bunului Dumnezeu ca nu m-a lasat sigur la virsta asta, am ai eu un suflet aici linga mine, cind intru in casa stiu ca e cineva acolo.” Era vorba despre o fiinta in stare total dependenta care nici nu mai putea comunica din cauza ca isi pierduse dantura. Dar era” sotioara lui” asa cum se exprima el. Acum 2 ani a murit batrina. A plins-o apoi s-a reintors la viata lui.

 Un nou inceput. Deodata fara poverile pe care le-a dus ca un adevarat Sisif, deodata in fata unui alt orizont. Puterea admirabila de a trai si de a avea un scop l-a ajutat inca odata. Fiindca e veteran de razboi, s-a gindit sa trimita la Ministerul de interne povestea vietii lui. Urmarea : ministerul a dat ordin ca primarul orasului sa-l invite la o ceremonie publica unde a fost facut cetatean de onoare si colonel in retragere la 94 de ani.
Anul asta implineste 96 ani. Si-a comandat costum de haine la croitor ca nu mai avea cu ce sa iasa in oras... Nu mai cunoaste pe nimeni cind merge pe strada, desi e un orasel unde toti se stiu, dar lumea lui nu mai exista.
Nu pot decit sa il admir pentru nemaiintilnita tarie morala, extraordinara putere de supravietuire, vitalitatea rar intilnita si modestia atit de straina lumii noastre.

Si cind te gindesti ca toate astea se intimpla fara fanfare, reflectoare, sisteme stereo surround, coruri, repetitii de cor, intruniri, hotariri, diete, reforme, reconsacrari, liste de rugaciuni, consilieri, inevitabil te opresti si te uiti in jur intrebindu-te : «  De ce se bulucesc toti in aceeasi directie ? »

Simona Dumbrava - Majesty.ro

Comments (6)

Name

Email

Title

Comment

smaller | bigger

Add Comment