Majesty

                                     « Simt enorm si vad monstrous »
                                                                               I.L.Caragiale


E normal ca un om sa aiba doua miini, doua picioare, doua urechi. Dar ca doua lumi paralele sa traiasca in aceeasi persoana e tot la fel de normal ?
Schizofrenia spirituala e asa de raspindita incit ai crede ca e contagioasa si se ia pe cale virala.
Ca experimentul convietuirii celor doua lumi intr-o singura constiinta sa fie valabil e nevoie de un comutator: on-pornit atit cit acele ceasului fac o rotatie completa de 360 de grade si off-pe loc repaus.

Iar rezultatele sint peste asteptari: omul respectiv ajunge sa fie atit de adaptabil la situatie incit devine un modus vivendi, nu mai poate si nici nu vrea sa mai fie el insusi, e ceea ce « trebuie ». O jucarie electrica cu un mic buton la spate care cinta si se opreste la o simpla apasare. Ce convenabil si ce practic !

Dualitate ar fi un alt termen, dar se prefera eufemismele, nu? Nimeni nu zice : «  mi-a murit capra » cind se poate spune «  s-a dus sau a dat ortul popii sau a plecat dintre noi ».
Cind ai in fata un astfel de personaj, iti vine sa te scuturi precum ciinele cind iese din apa. Si nu stii de ce, cind il asculti cum vorbeste parca ii vezi cuvintele cum ricoseaza ca niste bile de sticla ce se lovesc de un zid, transparente, incolore, incasabile.

Si nici atit nu stii de ce, cind gesticuleaza, deodata ai fata un bufon care face jonglerii  neexersate si se cam incurca in volanele de la mineci.
Apoi te uiti la el sau la ea cum vorbeste, ride, face plecaciuni, mai scoate si cite o lacrima dar nu ii auzi vocea, e ca un film alb negru fara sonor. Ca intr-un final sa realizezi ca ti-ai pierdut nepermis de mult timp incercind sa-i arati macar politete.  
As folosi si cuvintul “prefacatorie”, dar tehnica in uz e ceva mai avansata si uneori chiar sofisticata. E ca in benzile desenate. Deasupra motanului cu fata zimbitoare si cu mina intinsa catre soricel, apare norisorul in care scrie ce gindeste el cu adevarat. Atita timp cit nici un muritor nu poate ghici ce e scris acolo, toate bune !

Pentru el, gazda celor doua lumi conlocuitoare, totul se imparte in doua : permis-nepermis, credincios-necredincios, uns-neuns, inainte de apus-dupa apus, eu-voi.
Asa cum un daltonist nu percepe diferenta dintre rosu si verde, tot astfel dedublatul spiritual, nu mai are contact cu realitatea, e prea preocupat sa faca echilibristica intre cei doi antipozi, intre “a fi sau a nu fi” bine vazut, vorbit, stimat.
O data cu tehnica dedublarii, aceasta specie de oameni a mai dezvoltat insa si o teama tangentiala cu superstitia: sssst! sa nu mai afle si altcineva ca are slabiciunea asta   ( de ex, ca ii cam plac banii din cosulet sau ca isi maltrateaza sotia sau ca face evaziune fiscala , ca pina la urma “ce are a face una cu alta, credinta e credinta si afacerile sint afaceri !, vorbim aici de lumi paralele”).

Pina intr-o zi. Cind cele doua lumi nu mai incap impreuna fiindca una s-a extins prea mult si a devenit dictatura. Iar tacerea se rupe. Si face zgomotul pe care il produce ruperea unei pungi fosnitoare de biscutiti in timpul unui concert de Bach. E normal ca toate capetele sa se intoarca in aceeasi directie...
Se spune ca se vede cine esti cu adevarat atunci cind faci ceva crezind ca nimeni nu te observa. Lucru pentru nu iti trebuie prea mult curaj.
Dar e bine totusi sa-l ai. Ca atunci cind nu mai esti singur, sa poti ramine in continuare tu insuti si sa privesti pe ceilalti in ochi atunci cind raspunzi la intrebari.

Simona Dumbrava - Majesty.ro