“…si te rugam, Doamne, avionul nostru sa nu se infunde in apa, Amin !”  mai adauga Maria.
- De unde stii tu, puiul mamii, de avionul care a cazut ?
- Te-am auzit pe tine cind vorbeai cu tata si i-am spus si la prietena mea de la gradinita.
Cu sufletul strins de emotii, am incercat sa o incurajez inainte de plecare.

Ma aflam in metrou, intr-o zi normala, la o ora a dupa-amiezii, calatorind spre o destinatie absolut nesemnificativa si oarecum fara entuziasm datorita rutinei. Pina cind la una din statii au urcat ele. Atentia mi-a fost pe loc captivata si minutele cit  a mai durat voiajul meu au trecut prea repede. Nu-mi putea lua privirea de la ele. Am inceput sa zimbesc instantaneu si m-au trecut fiorii la gindul ca eram martora la una din rarele intilniri a doua lumi,doua epoci, doua istorii paralele, doua trenuri cu aceeasi destinatie, dar cu orare diferite. Erau trei batrinele, prietene, dupa toate evidentele, cu parul foarte alb si cu riduri adinci, probabil trecute de 80 de ani, imbracate elegant, in culori pastelate si cu o expresie a fetei de o seninatate si o detasare rar intilnite, ca si cum stiau ca asta nu mai e lumea lor si ne mai acordau privilegiul unei scurte vizite.

                                   “Dimineata devreme, ceata-i lipita de drum”
                                                                               Alexandru Andries

Tii minte cind ne-am dus acasa la colega noastra si am dormit la ea, iar pe la miezul noptii am iesit toate trei sa ne plimbam prin cimitir ?  Dar diminetile cind veneam somnoroasa la scoala dupa ce chiulisem la prima ora fiindca nu ma  puteam trezi la timp si rideai de mine cind vedeai cum intru pe usa clasei ? Sau cum mirosea a  flori de tei  seara cind facem jogging prin parc ?

Cumparasem flori si era suficient motiv sa fiu bine dispusa. Ma intorceam de la scoala, eram in anul doi si in  Bucurestiul aglomerat si prafuit  invatasem sa sar din tramvai in autobuz, din metrou in troleibuz si in afara de orele de virf, era chiar amuzant sa calatoresti in comun. Oameni de toate felurile, unii mai relaxati, altii mai plini de naduf. Odata, un tip care incerca sa-si faca loc dar nu putea de altul, care se atasase bine de o bara, il intreaba de–a dreptul indignat :
-    Ce te tii, dom’le, cu toate miinile de bara aia ?
-    E dreptul meu sa ma tin cu cite miini vreau si daca as avea trei, m-as tine cu toate trei !

Mirosul de menta si oracaitul broastelor au un efect inconfundabil asupra mea. Am avut sansa sa-mi petrec vacantele de vara intr-un sat morometian la bunicii din partea mamei. Ce putin se mai intimpla asta copiilor nostri si ce pacat !
« Cutreieream paduri » cit era ziua de lunga. Plecam pe la prinz, cind ma trezeam dupa lecturile nocturne pe care le faceam pina la 2-3 dimineata. Deschideam usa casei spre o natura desprinsa din picturile lui Nicolae Grigorescu. Talangi pe pajistea larga din spatele curtii, cintecul gugstiucilor ascunsi prin duzii din drum, sunetul galopului cind si cind a cite unei carute cu cai. 

Nu m-am gindit niciodata prea  mult la parerea pe care o proiectez despre mine asupra celor din jur. Uneori am incercat sa fiu sau sa devin cineva pe care altii asteptau sa-l vada. N-a mers. E ca si cum as fi vrut sa masor unghiurile drepte la o sfera.
Daca ar fi sa numesc un personaj care ma reprezinta, atunci as alege fara dubii pe Forrest Gump. Incurcaturile si belelele sint specialitatea mea.
Pentru  mine cifrele sint relative (ca ceva costa 10 lei sau 100 inseamna cam tot pe acolo), in timp ce vederea unui lan de griu ma face sa pling de bucurie.