E inca tinar, undeva intre 30 si 40 de ani. Material, nu se poate plinge. Ca majoritatea colegilor de generatie, are studii superioare si un servici decent. Ar face aproape orice ca sa-si salveze postul, ca e recesiune. Si daca a plinge pe carimbii sefului inseamna sa-ti pastrezi pernutele de sub sezut, de ce nu? Din cind in cind mici evenimente de weekend il scot din rutina saptaminilor. Dupa expresia fetei ai zice ca e un tip onest si, vorba pietarilor, “de treaba”. Genul de

Am fost in excursie la muntele Washington. Pina in virf se poate urca cu mocanita, un tren antic, care toarce ca un motan si se misca precum carutele din caravanele tiganilor costorari. Imediat ce am ajuns in gara de unde poti lua bilete pentru calatoria cu trenuletul care” urca indiferent de vreme, ca e soare sau viscol”, dupa cum suna anuntul din geamul ghiseului de bilete, am fost invaluiti de aerul acela al trecutului. De pe spinarea muntelui cobora agale o locomotiva care fluiera si scotea aburi mai ceva decit vulcanul Vezuviu. Ma gindeam:

Conformismul e un fel de depersonalizare in vederea vinderii cit mai avantajoase a marfii.
Se practica in extenso. Se vinde ca piinea calda. Se gaseste si la negru si  pe tejjghea, cu taxele incluse.
De exemplu, cineva imi zice:
-    Nu da casei tale un aspect prea personal ca dupa aceea o s-o vinzi mai greu...

O prietena mi-a povestit despre lectia nescrisa pe care a primit-o nu demult intr-o zi obisnuita din viata ei.
In ziua aceea a luat autobuzul  ca sa ajunga la destinatia dorita. Dupa ce s-a asezat, privirea i-a fost atrasa de un alt calator. Tinar, cu parul strins in coada, cu o mina foarte obosita si cu o imbracaminte care nu lasa nici un dubiu ca lucra in constructii: plin de moloz, cu bocanci de cauciuc si cu un rucsac ponosit. Dintr-un buzunar a scos o sticluta cit palma, cu vodca si tragea din cind in cind cite o dusca. “ Ce om fara nici un reper, la virsta lui ar trebui sa fie la studii, nu cu blugii rupti, intorcindu-se de la corvoada”, s-a gindit prietena mea. “ Saracul, cine stie ce obiceiuri proaste l-au adus in starea asta...” isi zicea ea de pe scaunul de crestina.

Ca orice copil roman, am avut patine chinezesti cu patru roti ci cu curele de piele. Si stilou cu capac de urs panda de la care aveam tot timpul degetele murdare de cerneala. La scoala era competitie cu cine are cel mai frumos penar cu oglinda si cu desene din basme clasice.De altfel, tot ce era de provenienta China, de la ciocolatele mici invelite in staniol colorat pina la papusile cu ochi mari imbracate invariabil in roz sau bleu, exercita o atractie misterioasa asupra mea ca si copil.
Lucrurile au evoluat de atunci. Astazi, intr-o piata suprasaturata de produse chinezesti de printre care ma intreb daca nu cumva si eu am fost facuta in China, am un « deja vu » cind merg la cumparaturi.

Ati incercat vreodata sa traversati pe bicicleta un pod de 1 km deasupra fluviului, noaptea in toiul unei furtuni in timp ce iti vibreaza plaminii de la bubuitul tunetelor si ploaia iti biciuieste fata asa de tare ca nu poti tine ochii deschisi ?
Era intr-o simbata, pe la miezul noptii si ne intorceam, eu si citiva prieteni, de la un spectacol de artificii care are loc linga un pod gigantic. Daca am fi fost inca sub pod cind s-a dezlantuit ploaia, probabil ca am fi ramas acolo, asteptind o incerta inseninare a orizontului.