Prima oară când am văzut o persoană snoabă eram în şcoala generală. Deşi nu ştiam să definesc fenomenul, m-a marcat totuşi aspectul " împăunat " al tipei. Cred că eram clasa a 5a şi comunism fiind, era ceva neobişnuit să vezi o elevă îmbrăcată cu ditamai cojocul şi cu căciulă din blană de vulpe argintie. Apoi, mai ales după '89, când parvenitismul a căpătat aspecte sălbatice, mă trezeam  mergând pe străzile Bucureştiului şi judecând după cum era lumea îmbrăcată, aş fi zis că sunt în oraşul comorilor ascunse, pe care toţi ceilalţi le găsiseră, numai eu nu.

    Sunt obisnuita sa-i aud pe cei mici in jur, ca o ceata de cotofane care cotcodacesc intruna si despre orice. Cum intru in clasa, sint fixata de ochi rotunzi din toate colturile si se aude :
    - Madame, banca mea e stramba !
    - Madame, nu-mi gasesc rigla...

Gică - Contra al românilor e la fel de popular ca şi şoriciul de Crăciun. N-aş avea nimic cu el, dar are el cu mine.
Îi spun:
– Ce frumos e azi afară ! Şi el aruncă zaharisit :
– Mda, dar după masă au zis ăştia că plouă...

– Al meu la cinci ani ştia tabla înmulţirii !
– Aaaa, da' al meu e cel mai bun din clasa.
– La ce ?
– La toate ! Apropo, am auzit că a lui Nicolescu face meditaţie la chimie din clasa a doua !

Cufundată în hârtiile din faţa mea, aud o voce şi ridic capul. În cadrul uşii de la clasa mea stătea o siluetă fragilă, ezitantă şi cu o şapcă mare pe ochi.

Stiu ca o sa ma certi daca iti spun ce am facut azi la scoala, dar  mi-ai spus ca daca recunosc, nu te superi...incepe fata mea ezitanta, cu o figura luuunga.
Nu, nu te cert, dar ce s-a intimplat ?
Ii ascult" spovedania ", dupa care incep sa dizertez pe tema " de ce nu asa ", cu avantaje si dezavantaje, cu urmari, scenarii, si pe masura ce ii arat tot mai convinsa unde a gresit si ce ar fi trebuit sa faca in conformitate cu ce " e corect ", ridic tonul dintr-un gest reflex ca asa intelege mai bine ce important e sa nu mai faca greseala respectiva.